Doi dintre soferii care m-au condus prin San Francisco mi s-au parut ca reflecta cel mai bine starea, emotiile, complexitatea (sau lipsa ei) orasului. Ambii, de culoare, un barbat si, apoi, o femeie.

Barbatul conduce smucit pe strazile murdare si, intr-o engleza (americana) vorbita foarte tare, injura din cand in cand, mai ales pe seama traficului. Si cand zic injura, spun ca nu face rabat de la cuvinte care incep cu “f” sau includ, pe undeva, litera in cauza. “F&($@ Uber, man! Peste tot, au impanzit orasul! Nu era asa acum cativa ani, iti sar in fata, parcheaza brusc, pot provoca accidente!”.

Il intreb cum de este sigur ca sunt masini Uber. “Pai ce altceva ar putea fi?! Cine opreste, asa, din senin, paralel cu o alta masina, pune avariile si asteapta? Crede-ma, sunt f*$@(! Uber!”.

Intr-adevar, orasul San Francisco este pe atat de modern si tehnologic, cu cladiri inalte, pe atat de haotic, neingrijit, murdar si plin (ochi) de cersetori in centru si in parcuri. Este socant sa te astepti sa vezi San Francisco din filmele cu politisti ale copilariei, sau din productii unde Golden Gate Bridge pare o incununare a potentialului umanitatii de a evolua, ca mai apoi, cum vii de la aeroport, sa te trezesti la realitate si sa vezi cum gunoaiele acopera aproape complet pavajul.

Cersetorii, unii vizibil drogati, parca te pandesc pe la colturi si, desi non-violenti, uneori tind sa se “agate” de tine – daca nu fizic, ca in “Walking Dead, cel putin te urmaresc bolborosind ceva de “pennies”, “weed man” sau pur si simplu incearca sa iti vanda ceva.

Cotim la dreapta, si, asa cum deja m-am obisnuit, prindem inca o culoare rosie la semafor. Daca crezi ca pe strazile din Bucuresti sau ale altor orase mari ale Romaniei se circula greu, stai sa circuli pe stramtele si in pante strazi ale San Francisco. De la aeroport pana in centru am facut circa o ora si jumatate, o distanta destul de mica, mergand “la pas”. Soferul de taxi, de origine asiatica (nu prea inchega bine cuvintele in engleza), spune ca asa este tot timpul. Nici nu parea suparat de asta. Era doar o remarca, un stil de a sofa cu care era obisnuit.

Strazile sunt, in general, tipic americane – perpendiculare unele pe altele, cu o multime de intersectii si, implicit, o multime de semafoare sau semne de stop. In filme poate parea impresionant, acel tramvai care urca pe o panta la mai multe grade decat ti-ai dori; in realitate, este doar obositor si ar fi mai frumos daca, repet, nu ar fi mizerie.

Toate acestea le gandesc cat timp soferul raspunde la telefon (cu hands free, politia nu lipseste) si, in mod surprinzator, incepe sa cante ceva catre persoana cu care vorbea. Imi venea sa il inregistrez, a fost o secventa ca in filmele lui Tarantino. Aflu, ulterior, ca era o prietena sau iubita – nu am tras cu urechea, doar ca tipa cat sa se auda pana in Silicon Valley.

“Scuza-ma! Da! Traficul este infernal si, daca asta nu ar fi meseria mea si as depinde de ea sa aduc bani acasa, jur ca as intra intentionat in unii care parcheaza aiurea, sau merg aiurea! Fiind vinovati, ar trebuie sa plateasca si reparatiile mele, si o amenda! Sa se invete minte!”, continua un subiect pe care eu deja il uitasem.

Ii dau dreptate – ce poti sa faci? Taxi-ul tau, casa ta, regulile tale!

Il rog sa ma lase in afara centrului, vreau sa merg pe jos.

Zona rezidentiala este cu totul altceva, parca intri in alt film. E ca si cand o mana din Populus, faimosul joc al anilor ’90 in care modelai terenul si destinele unor omuleti, a trasat o linie imaginara si a spus STOP, pana aici mizeria, atmosfera inchisa, blocurile inalte, dezordinea si cersetorii!

Case frumoase, drumuri curate, flori, aer mai curat. Numarul oamenilor scade considerabil si vad mult mai multa relaxare pe fetele trecatorilor. Este un oras al contrastelor, mult mai mult decat capitala Romaniei care, per total, este gri si…atat, cu mici exceptii. Terase imbietoare, foarte multe cafenele, Starbucks are o competitie serioasa insa se pare ca San Francisco bea multa cafea – peste tot, aproape tot timpul, plin in astfel de localuri. Preturile sunt aproximativ la fel ca in Romania, cu cativa dolari in plus, in functie de zona.

Partea de nord a San Francisco poate fi strabatuta, pe jos, in 5-6 ore, la pas. Evident, nu ai cum sa vezi decat o fractiune din ea in acest timp si unele zone sunt surprinzatoare – parcurile sunt placute fara a fi pretentioase, locurile de joaca pentru copii sunt bine marcate si bine protejate, exceptand zona centrala, soferii sunt extrem de atenti si amabili. Amenzile sunt foarte (foarte) mari aici si vad un anunt public, aproape peste tot – un individ sufla in fiola si, dedesubt, scrie cu litere de-o schioapa: “Tocmai ai aruncat 10.000 $ pe fereastra. Nu te urca baut la volan!”. Ma gandesc ca daca amenzile ar fi mai mari si in Romania, nu s-ar mai intampla atatea accidente tragice.

Citeste si:

In zona de nord, langa Ocean si in imprejurimile Golden Gate Bridge, comertul este in floare. Locul unde s-a filmat parte din Forest Gump este marcat amuzant si nu ai cum sa nu ceri o portie de creveti intr-unul dintre multiplele restaurante din zona. Preturile la mancare sunt medii – undeva intre Marea Britanie si Romania, putand gasi insa si mai ieftin, daca nu ai pretentii.

Taximetrista care loveste cu patos in Trump

Taxi-ul era unul mare, foarta incapator, model hibrid. De altfel, pentru a putea face fata strazilor dificile si cu diferente mari de nivel, foarte multe masini sunt puternice, electrice sau hibride.

Taximetrista, tot de culoare, este chiar mai vorbareata decat anteriorul. Ma intreaba de unde sunt, raspund Romania, tara lui Dracula. “Ah, si cum o priviti voi pe Kim Kardashian?! Stii ca a fost in Romania? Si cu Kanye West”. Ii raspund, sincer, ca habar n-am, nici nu stiu bine cum arata Kim Kardashian, dar ma simt ok cu asta, nici ea nu stie cine sunt eu asa ca nu ma simt vinovat. Rade cu pofta.

Remarc faptul ca sunt multi cersetori si imi spune ca acum este chiar BINE! “Sa vezi cum era anul trecut, acum e chiar ok! Primarul nu face nimic, toti primarii si politicienii fura pe aici”, isi varsa naduful.

Ii spun, pentru a pune paie pe foc, ca si in Romania este la fel.

“Da, vad ca acum au ochi doar pentru imigranti, arabi”, continua ea. “Le dau case, slujbe, tot! Dar pe noi nu ne ajuta, orasul se strica vazand cu ochii”, spune soferita, indarjita. Uterior aveam sa aflu ca, inainte de a fi taximetrista, a lucrat in campania de promovare a lui Bill Clinton.

Vin arabii peste tot, incet-incet, ne cuceresc…in pace! Si acum, napasta mare, riscam sa iasa presedinte Trump. CINE l-ar vota pe Trump, este un om dement!”, se intreaba, ea, retoric. “Hillary…da, ea deja a condus tara, intr-un fel, a fost senator, stie ce sa faca si cum sa faca. Trump este insa un dement si daca sunt atatia oameni care l-ar vota, asta arata cateva lucruri despre umanitate. Am inteles ca sunt multe tari care sunt ingrijorate de treaba asta…”.

Imi arata cu mana unde sta ea, pare o zona linistita, rezidentiala.

Urmeaza cateva secunde de liniste. Se aude vantul suierand prin geamul intredeschis – este cald, tot timpul este cald, rareori ploua in California cea a unui singur anotimp.

Tresar cand taximetrista reia subiectul, parca nemultumita de concluzii. “Da, deci arabii…primesc multe beneficii. Noi, negrii, suntem inca marginalizati, daca iti vine sa crezi! Pe hartie, da, suntem toti egali, insa daca un angajator are de ales intre un negru si un alb, pe aceeasi pozitie, cu aceleasi competente, aproape tot timpul ar alege albul. Nu inteleg de ce, daca ma diseci pe mine si o alba, suntem identice inauntru!”, spune, cu naduf, “gazda” mea. Este indragostita de Atlanta, intrucat acolo, spune ea, este o comunitate vibranta de negri.

“In Romania…din Romania vin tiganii, nu?”. Raman putin surprins si incep sa ii explic, istoric, ce s-a intamplat, cu migratia tiganilor, stabilirea lor prin Europa de Est, apoi raspandirea in Europa. Ajung sa ii spun ca acum senzatia este ca sunt mai putini tigani in Romania decat in alte tari din Europa de Vest, dar ca cei din Romania isi inalta palate enorme.

“Palate zici!? In care locuiesc, presupun, multe zeci de oameni! Nu?! Doar o familie! Uau!”. Ii arat o poza reprezentantiva cu unul dintre “palatele kitch” ale tiganilor din tara, ramane absolut uimita.

Ajungem la destinatie, o zona nu tocmai centrala, dinspre vestul orasului. Imi spune “God bless” si incep, precum un turist, sa colind strazile. Parcurg o zona hippie, in apropierea unui parc destul de mare, apoi o zona plina de persoane homosexuale, apoi o zona exclusiv rezidentiala, fara magazine, unde nu vad decat 2-3 oameni pe strada. Insa toti, zambitori, sau cel putin nu incruntati.

Da, poate fi mizerie in centru, poate ca sunt cersetori, insa, per total, oamenii par mai relaxati (chiar si cersetorii), mai…senini. Casele pe langa care trec sunt aratoase, ingrijite si, in general, se pastreaza o arhitectura uniforma, placuta ochiului.