Dragos Panait, proprietar al restaurantului Red Angus, a inchis al doilea sau local, The Beef Club din Dorobanti, pentru ca pur si simplu in zona in care se afla oamenii nu vin sa ia cina, dar si din cauza ca "lumea nu mai iese atat de mult in restaurante premium". In plus, el si-a dorit o stea Michelin, ceea ce este utopic cand clientii vor ca pranzul sa vina rapid si sa coste cat o pizza.

Pe 4 martie 2015, Dragos Panait inaugura restaurantul The Beef Club, pozitionat premium, deschis dupa o investitie de 500.000 de euro, vizavi de TVR. Desi Calea Dorobantilor este vazuta ca o zona unde se intalnesc bogatii si desi antreprenorul a facut studii de piata, el recunoaste ca a gresit intr-un singur aspect: cina. Locatia nu se afla intr-o zona cu trafic care sa genereze clienti la cina, asa cum se intampla de exemplu cu celalalt restaurant al sau, Red Angus, din Centrul Vechi.

"Noi am vrut o stea Michelin si este foarte greu sa o iei. Am luat bucatari de Michelin, cheful este italian venit din Singapore. Salariile pe bucatarie treaceau de 20.000 euro lunar. Cu toate ca am facut foarte multe studii inainte, am gresit intr-un singur aspect: cina. E zona in care nu ai cina. A fost o greseala a noastra pentru ca noi am vrut sus sau deloc", a povestit Dragos Panait, intr-un interviu acordat wall-street.ro anterior.

Antreprenorul a recunoscut ca a gresit in alegerea locatiei, desi studiile de piata i-au aratat ca in zona lucreaza 6.500 de oameni care i-ar fi putut fi clienti. De asemenea, Dragos Panait considera ca a fost cea mai buna decizie sa inchida restaurantul The Beef Club, ceea ce s-a intamplat in decembrie 2016, la mai putin de doi ani de la inaugurare.

Panait este cunoscut pe piata datorita restaurantului Red Angus, cu venituri de 800.000 euro in 2016, care de altfel in prezent sustine financiar si celelalte business-uri ale sale antreprenorului, Hotelul Class din Bucuresti si un restaurant bistro deschis recent in Constanta.

Restaurantul The Beef Club avea 76 de locuri si un meniu zilnic pentru business lunch in valoare de 30 de lei. Carnea de vita era importanta din Argentina si Uruguay, iar printre preparate s-au regasit carnea de vita Wagyu, tomahawk-ul – antricot de vita cu os, homari, tartar de vita cu chipsuri cu ulei de trufe, foie gras pregatit in casa, servit cu dulceata de ceapa si vin de Porto, creveti in infuzie de mango. Meniul continea si 150 de etichete de vin.

Vindeam meniul de pranz la 30 de lei. Clientilor li se parea scump.

“Problema este ca lumea nu mai iese atat de mult la restaurantele premium. A scazut destul de mult segmentul. Multi nu mai vor sa apara si sa se vada. Nu este inca pregatita piata", subliniaza Panait.

Totodata, pe langa faptul ca nu avea suficienti clienti pentru cina, nici pranzul nu parea prea atractiv ca pret pentru potentialii clienti.

"Vindeam meniul de pranz la 30 de lei. Lor (n.r.: clientilor) li se parea scump. Ori nu poti sa faci meniu la 16-17 lei. La 30 lei erau felul intai, felul doi, desert si apa. Restaurantele italienesti sau romanesti functioneaza: da-mi o pizza, o impartim la 4. Dar lumea nu se uita la ce mananca la pranz. Multi ziceau da-mi ceva repede, orice dar repede. E clar ca astfel nu vrei ceva anume, vrei doar ceva in stomac", a spus cu regret Dragos Panait.

De altfel, el crede ca nu mai este loc pe piata pentru restaurante scumpe intrucat si nu mai da nicio sansa Bucurestiului la o stea Michelin. "Michelin inseamna altceva, nu numai produse. Inseamna lux, inseamna mod de organizare, iar daca toti oamenii pleaca in Anglia. Sunt foarte multe lucruri in spate, aranjare, mod de preparare, costuri", spune el.

Totusi, in ciuda faptului ca a inchis restaurantul The Beef Club, Panait subliniaza cu incredere ca nu renunta la concept si cand va gasi locatia potrivita va deschide un nou local asemanator. Pana atunci, insa, antreprenorul are in plan sa deschida un hotel si o sala de evenimente cu crama in Constanta, alaturi de restaurantul bistro Casa Hrisicos, dupa o investitie totala de aproape 5 milioane de euro, provenita dintr-un credit bancar.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri