O casa sau implinirea unui vis? Intrebarea aceasta poate fi pusa de toti cei care au crescut in era cuceririlor spatiale, visand sa fie astronauti macar pentru cateva zile - Articol publicat in YourMoney, supliment de business lifestyle editat de Wall-Street
Startul intrecerii spatiale a fost dat dinou De data aceasta nu mai este vorba de lupta dintre doua super-puteri mondiale ci de incercarea mai multor companii de a oferi la preturi tot mai mici destinatia de vancata care sparge la propriu barierele din domeniu: spatiul.

Primul turist in spatiu a fost Dennis Tito, in aprilie 2001. Au mai urmat patru, ultimul dintre acestia, Charles Simonyi, revenind de curand pe Pamant dupa doua saptamani petrecute pe Statia Spatiala Internationala. Compania cara a facut posibile aceste vacante extreme a fost Space Adventures.

Pretul calatoriei a fost insa unul care a pastrat visul intangibil pentru majoritatea oamenilor. In medie, o calatorie in spatiu prin intermediul Space Adventures are pretul de 20-25 de milioane de dolari. Pentru aceasta suma, o data la sase luni este disponibil un singur loc pe naveta care duce noul echipaj pe statia spatiala, intoarcerea urmand sa se faca imediat impreuna cu astronautii care au petrecut sase luni in spatiu.

Pentru inca 15 milioane de dolari, Space Adventures ofera si posibilitatea unei sederi de 16 zile la bordul statiei spatiale, piesa de rezistenta fiind reprezentata de o plimbare prin spatiu, practic o iesire in exteriorul statiei – experienta de care nici astronautii nu au parte in mod normal. Iar destinatia destinatiilor este in lucru, Space Adventures deruland in acest moment un program prin care sa faca posibila in urmatoarea perioada o calatorie turistica pe Luna. Pretul va fi insa unul in ton cu destinatia: 100 de milioane de dolari.

20 de milioane de dolari reprezinta insa o suma care nu este accesibila clasei medii. Cu atat mai putin cele 100 de milioane necesare excursiei pe Luna. Dar senzatia oferita de privelistea Terrei din atmosfera poate deveni realitate pentru tot mai multe persoane, avand in vedere ca mai multe companii se afla pe ultima suta de metrii cu pregatirile pentru lansarea propriilor zboruri in spatiu, la preturi cu care poti cumpara o casa.

Virgin Galactic are toate sansele sa devina prima companie aeriana spatiala din lume. Compania va tinti un public mult mai larg decat Space Adventures, costul unui zbor urmand sa fie de aproximativ 200.000 de dolari. Nu va fi vorba de o excursie pe statia spatiala ci de un zbor suborbital, care insa va depasi categoric altitudinea la care zboara un avion, oferind pentru aproximativ patru - cinci minute posibilitatea observarii Pamantului din spatiu (aproximativ 100km altitudine).

Primele zboruri de testare vor fi efectuate la finalul acestui an, toamna anului 2008 urmand sa aduca primul zbor civil in spatiu. Navetele Virgin Galactic vor transporta sase turisti, insotiti de catre doi membrii ai echipajului. Zborurile vor fi efectuate din California, compania planificand initial un zbor pe saptamana, urmand ca in viitor sa fie efectuate chiar doua zboruri zilnice.

Acest tip de zbor este practicat si de catre Space Adventures, pretul fiind de aproximativ 120.000 de dolari. Alte doua companii, Rocketplane Inc. si Benson Space Co., planuiesc sa lanseze zboruri spatiale comerciale incepand cu 2009, pretul unei calatorii urmand sa varieze intre 200.000 si 300.000 de dolari. In pretul calatoriei este inclusa si o perioada de cateva zile, premergatoare zborului, in care turistul se va acomoda la baza de lansare cu conditiile din spatiu.

Segmentul vacantelor extreme se aglomereaza, peste cativa ani urmand sa existe zboruri zilnice in atmosfera, efectuate din mai multe locuri de pe Pamant. Iar competitia va atrage dupa sine posibilitati mai bune pentru tot mai multi oameni de a isi implini un vis: acela de a zbura in spatiu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri