Din moment ce bugetul nu prezinta niciun fel de restrictii, nuntile celebritatilor sunt mai mult decat opulente. Insa ceea ce face cu adevarat diferenta intre ceremoniile vedetelor si cele ale miliardarilor o reprezinta invitatii, sau altfel spus nuntasii. Designeri de talie mondiala se ocupa personal de rochiile de mireasa, bucatari celebri vegheaza ca bucatele sa fie divine, iar opulentele cadouri sunt prohivitive pentru cei mai multi dintre noi.
Redactorii Forbes au realizat un top al celor mai scumpe 10 nunti din ultimii 20 de ani (o perioada suficient de mare pentru a putea fi considerate cele mai scumpe 10 nunti din toate timpurile), in care personajele principale sunt celebritati in industriile in care activeaza. Au fost luate in calcul cheltuielile pe diferitele componente (flori, catering, rochia de mireasca, entertainment) ce-si dau concursul la realizarea unui astfel de eveniment.

Zicala “cine se aseamana se aduna” se potriveste de minune si in acest caz, vedetele fiind asistate pe toata durata desfasurarii nuntii tot de celebritati. Rochia de mireasa a Madonnei a purtat semnatura fiicei lui Paul McCartney (Stella), Tom Cruise a apelat la bunul sau pieten Giorgio Armani pentru cele doua rochii purtate de Katie Holmes in noaptea nuntii, renumita trupa pop-rock Hootie & the Blowfish a cantat la nunta lui Tiger Woods, Natalie Cole a interpretat celebra piesa "Unforgettable" la petrecerea prijeluita de casatoria dintre Liza Minnelli si David Gest.

Si desi aproape jumatate din cuplurile care si-au adjudecat un loc in topul celor mai scumpe nunti din lume nu mai exista astazi, raman totusi in istorie sumele exorbitante cheltuite pentru acest eveniment.

Top 10:

10. Eddie Murphy & Nicole Mitchell
Cost estimativ: 1,5 milioane dolari

Carismaticul actor de comedie Eddie Murphy s-a casatorit cu Nicole Mitchell in 1993, ceremonia avand loc la faimosul hotel new-yorkez Plaza Hotel in prezenta a 500 de invitati, printre care vedetele Bruce Willis, Demi Moore si Prince. Sala Grand Ballroom din cadrul luxosului hotel in care s-a desfasurat evenimentul a fost decorata in totalitate in alb. Cei doi au divortat in 2006.

9. Tiger Woods & Elin Nordegren
Cost estimativ: 1,5 milioane dolari

Celebrul jucator de golf Tiger Woods s-a casatorit in octombrie 2004 cu logodnica sa Elin Nordegren, intr-o ceremonie ultra-secreta (la care au luat parte 120 de invitati, printre care Michael Jordan si Charles Barkley) in complexul exclusivist Sandy Lane Resort din Barbados. Woods a inchiriat intreg hotelul precum si singura companie care opera zboruri de legatura spre si dinspre insula. Cei doi au petrecut noaptea nuntii pe iachtul privat al sportivului.

8. Michael Douglas & Catherine Zeta-Jones
Cost estimativ: 1,5 milioane dolari

Cei doi castigatori ai premiilor Oscar, renumitii actori Michael Douglas si Catherine Zeta-Jones si-au unit destinele in noiembrie 2000, tot la faimosul Plaza Hotel din New-York. Pentru a preintampina eventualele problem, toti invitatii (printre care s-au numarat Sean Connery, Jack Nicholson si Michael Caine) au fost rugati sa prezinte la receptive invitatiile in original, care fusesera marcate, pentru mai multa siguranta cu o holograma speciala.

7. Elton John & David Furnish
Cost estimativ: 1,5 milioane dolari


Legenda muzicii pop Elton John si partenerul sau de viata producatorul David Furnish, si-au jurat credinta vesnica in decembrie 2005, in prima saptamana in care Marea Britanie a legalizat casatoriile intre persoanele de acelasi sex. Cei doi au facut schimb de verighete si legaminte in celebra catedrala Windsor's Guildhall, in care se casatorisera cu cateva luni mai inainte Printul Charles si Camilla Parker Bowles. Petrecerea care a avut loc la resedinta din Winsor a lui Elton John a insumat nici mai mult nici mai putin de 600 de invitati.

6. Christina Aguilera & Jordan Bratman
Cost estimativ: 2 milioane dolari

Pop-starul Christina Aguilera s-a casatori cu producatorul musical Jordan Bratman in noiembrie 2005, intr-o locatie mai deosebita: podgoria familiei Staglin din Napa (celebra regiune nord-americana renumita pentru vinuri), printre cei 150 de invitati prezenti la ceremonie remarcandu-se actrita Sharon Stone. Cei doi si-au petrecut noaptea nuntii intr-o casa din complexul Auberge du Soleil, pentru care au platit 3.500 dolari.

5. Elizabeth Taylor & Larry Fortensky
Cost estimativ: 2 milioane dolari


Elizabeth Taylor s-a casatorit in octombrie 1991 cu mult mai tanarul Larry Fortensky (diferenta de varsta dintre cei doi: 20 de ani), Taylor aflandu-se la a opta nunta si al saptelea sot. Fericitul eveniment a avut loc la imensa resedinta a lui Michael Jackson, supranumita Neverland Ranch. Printre invitatii celebri care au luat parte la nunta celor doi s-au numarat Liza Minnelli, Eddie Murphy si fosta prima doamna Nancy Reagan.

4. Tom Cruise & Katie Holmes
Cost estimativ: 2 milioane dolari


Indragitii actori Tom Cruise si Katie Holmes si-au unit destinele in noiembrie anul trecut, locatia aleasa de cei doi fiind una extrem de eleganta si pretentioasa: Castelul Odescalchi din imediata apropiere a Romei, ce dateaza din secolul al 15-lea. Will Smith si Jada Pinkett Smith, Jennifer Lopez, David si Victoria Beckham sunt doar cateva din celebritatile care su luat parte la ceremonia celor doua vedete hollywoodiene.

3. Elizabeth Hurley & Arun Nayar
Cost estimativ: 2,5 milioane dolari


Frumoasa actrita Elizabeth Hurley si omul de afaceri indian Arun Nayar si-au jurat credinta vesnica in martie anul acesta intr-o dubla ceremonie extravaganta care s-a desfasurat pe parcursul a opt zile…300 de invitati, printre care Elton John si celebrul creator de moda Valentino au luat parte la prima ceremonie, ce a avut loc in castelul medieval Sudeley din Gloucestershire. Cea de-a doua ceremonie, s-a desfasurat in palatul Umaid Bhawan din India, unde tariful pentru cea mai scumpa camera se ridica la 10.000 dolari/noapte.

2. Paul McCartney & Heather Mills
Cost estimativ: 3 milioane dolari


Fostul component al trupei Beatles, Paul McCartney, s-a casatorit cu modelul Heather Mills in iunie 2002, la biserica St. Salvador din Irlanda. La receptia care s-a desfasurat intr-un cadru romantic, pe malul unui lac, au luat parte peste 300 de invitati, printre care Ringo Starr, Elton John si Eric Clapton.

1. Liza Minnelli & David Gest
Cost estimativ: 3,5 milioane dolari


Castigatoarea unui premiu Oscar pentru interpretare, artista Liza Minnelli si producatorul David Gest si-au unit destinele in martie 2002, in biserica new-yorkeza City's Marble Collegiate. Printre nuntasii de renume s-au numarat Michael Jackson, in calitate de cavaler de onoare si Elizabeth Taylor, in calitate de domnisoara de onoare, precum si Diana Ross, Lauren Bacall si Mia Farrow.


O nunta nu se poate insa rezuma doar la partea financiara, ci la mult mai multe aspecte. Pentru a afla mai multe despre nunti te invitam sa vizitezi noul: www.grace.ro.

Tot pe www.grace.ro poti sa citesti si despre:

1. Alteta Sa Regala, Printesa Grace

2. Cele mai frumoase rochii de mireasa

3. Inelul de logodna
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri