Un restaurant pe saptamana: Salsa Picante - 8 mese, 166 de feluri (o cronica subiectiva)

Casa e mica. In salile unde e restaurantul propriu-zis (doua camere cu un hol, la parter) eu am numarat vreo opt mese (cateva duble, e drept), destul de inghesuite si acelea.

Mai e ceva si la subsol, unde au pus niste canapele cu perne. Intr-o strafulgerare de inspiratie, cei de la Salsa s-au apucat sa vopseasca peretii in rosu aprins, violent. Apoi au adus niste mobilier rustic, auster, si niste barne de lemn. Rezultatul e original, intr-adevar!

Insa partea cu adevarat interesanta vine de la « concept ». Cat am stat noi la masa (cam un ceas si ceva), au venit mai multe « serii » de clienti, cei mai multi in grupuri. Mi s-a parut ca au luat cu totii meniul fix al zilei, fara prea multe intrebari. Au mancat iute si au sters-o, la fel de grabiti cum au venit. La plecare, la masa de langa noi erau deja pe terminate cei din a treia serie, deja. Toti tineri, corporatisti, si romani si straini, cel mai probabil de la multele firme din zona. Pareau sa aiba salarii bune si sa fie civilizati. Ba am vazut chiar o fata care iesea afara ori de cate ori ii suna telefonul – lucru care m-a impresionat profund.

Vazand ce e in jur, cine sunt cei care vin sa ia masa, ce si cum mananca si cronometrandu-le mental miscarile, studiindu-le reactiile si aducandu-mi aminte de pretul de 18 lei pentru meniul complet de pranz pe care l-am vazut scris mare pe tablita de la intrare, am dedus ca acesta e un restaurant in care oamenii din jur vin sa manance repede, fara multe pretentii si ieftin. Mi s-a parut a fi un rationament logic, solid si greu atacabil.

Deschid meniul, si, cand colo, ce sa vezi? Toate bunatatile pamantului in foile acelea ferfenitite! Dar ce nu gasesti la Salsa Picante ? Scoici Saint Jacques, melci, carnuri de la orice vietate care da din coada sau din aripi pe lumea aceasta, supe si creme de toate felurile, homari, paella, creveti, tot ce are radacina si frunze, orez si paste, zaharicale... Daca ar creste ceva pe Luna, sigur in saptamana urmatoare l-am gasi la Salsa.

Ca sa fie sigur ca ne dam seama cu cine avem de-a face, omu’ le-a si numerotat, constiincios. De la 1 la 166 !!! Ba, mai mult, a trecut si timpul de servire la fiecare: 45 min. la fructele de mare, 40 la miel, 30 la pui, 20 la desert, si tot asa... Am facut noi socoteala ca, pentru un asemenea meniu, sigur au mai inchiriat si cateva din casele din jur ca sa poata sa-si faca depozite, camere frigorifice, camari, pivnite, bucatarii... Si toate acestea pentru un mic restaurant rosu, cu 8 mese. Absolut impresionant!

Am luat Jamon Serrano, adica o sunca uscata spaniola, si paine cu pasta de rosii si usturoi. Apoi am primit o vita cu sos de branza si cu cartofi copti in coaja, rulada de pui cu legume si cartofi prajiti si un tort de ciocolata ca desert. La cele mai multe feluri au incercat o prezentare sofisticata, pe farfurii largi, cu arabescuri din sos si alte decoruri, ca la restaurantele cu pretentii.

Eu nu i-am luat pe atat de in serios pe cat ar fi vrut ei, probabil. Mancarea a fost asa cum m-am obisnuit cu ea la Bucuresti. Cred ca aceia care m-au tot indemnat sa merg acolo au exagerat putin cu laudele, desi nu in intregime. Sigur, daca m-as duce zi de zi la Salsa Picante, timp de vreo doua-trei luni, luand de fiecare data altceva, poate as gasi cateva feluri pentru care sa vreau sa strabat Bucurestiul ca sa vin sa le manac de la ei, si nu din alta parte. Poate, insa cand voi iesi la pensie... Ne-au tinut cam o ora si jumatate pentru un pranz la Salsa Picante.

Preturile sunt fixe, pe categorii, lucru pe care l-am vazut foarte rar in Bucuresti: 9 lei la garnituri, 39.5 lei la peste, 41.5 fructele de mare, 36.5 mieii, 9 lei supele, 29.5 puii, 12 lei deserturile, 9 salatele garnituri si 19.5 salatele, 14 lei antreurile 1, 19 lei pentru antreurile 2, 19.5 pentru vegetarieni, 31.5 paella si orezul, 29.5 porcii, 36.5 lei vitele... Am auzit ca multi dintre clientii recurenti au un fel de abonamente cu reducere la Salsa Picante.

Se pare ca cei mai multi patroni de restaurante din Bucuresti s-ar simti neimpliniti daca si-ar scrie pe usa « bistrou » si nu « restaurant » si daca nu ar muta tot raionul de congelate de la Metro in farfuria clientului.