Avansul este determinat de cresterea proiectelor de PR digital si de castigarea de noi clienti. De la inceputul anului, compania si-a adaugat trei noi clienti in portofoliu.

“2011 a fost un an foarte bun pentru noi. Suntem norocosi sa avem alaturi de noi parteneri curajosi si vizionari care au anticipat puterea si vocea PR-ului, acordandu-i un loc privilegiat in mixul de comunicare. La nivel de cifra de afaceri, 2011 a adus o usoara crestere, datorata in principal evolutiei in zona de new business, care ne-a adus clienti noi in portofoliu”, explica Nastase.

Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 1,4 milioane de euro, fata de 1,35 milioane de euro in 2010, potrivit datelor oferite de GolinHarris Bucuresti.

Printre clientii castigati de companie anul trecut se numara BMW, CBRE Real Estate Consultancy, Century 21, Colgate-Palmolive (Romania), Kludi, Readers Cafe, Stefanel, Transavia si UNICEF.

Estimeaza o crestere cu 10% a pietei de PR anul acesta
In opinia Hortensiei Nastase, nu doar compania pe care o conduce a crescut anul trecut, ci intreaga piata de relatii publice.

„Previziunile noastre arata ca piata de PR a avut anul trecut o revenire cu 10-20% fata de 2010. Probabil ca primele 15 agentii de relatii publice din Romania, cele care fac 80% din piata, au insumat anul trecut cifre de afaceri de peste 20 de milioane de euro. Iar piata de PR isi va continua ascensiunea si in 2012, cand ne asteptam la o crestere de aproximativ 10%”, afirma sefa GolinHarris Bucuresti, agentie care face parte din Lowe, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare de pe piata locala.

Extindere pe zona de internet
Compania are in prezent 18 angajati, iar Nastase spune ca anul acesta echipa va creste mai ales in zona de digital.

Citeste si:

“Avem un plan foarte clar de extindere in zona competentelor de digital, vom lansa o serie de instrumente proprietare GolinHarris si vom trece la o noua structurare a echipei pornind de la competente, aptitudini si performante. Este un model unic in industria globala de PR, pe care reteaua GolinHarris l-a lansat deja in Statele Unite, pe care noi l-am implementat intern in 2011 si pe care il vom lansa extern in 2012”, afirma Hortensia Nastase.

Ea nu a oferit detalii despre planurile companiei pentru zona de comunicare online.

Golin Harris Bucuresti este fosta Lowe PR, agentie de relatii publice fondata in 2006 care anul trecut s-a afiliat la reteaua internationala GolinHarris.

Compania face parte din grupul Lowe, fondat in 1993 de Veronica Savanciuc si Paul Radu, din care mai fac agentiile: Lowe&Partners (creatie), Initiative si Brand Connection (media), HyperActive (comunicare digitala) si MedicOne (divizia specializata in comunicare medicala). In 2010, grupul a avut o cifra de afaceri de circa 51,6 milioane de euro.

Printre cei mai mari clienti ai GolinHarris se numara BMW, CBRE Real Estate Consultancy, Century 21, Colgate-Palmolive (Romania), Crucea Rosie Romana, Electrolux, Ferrero, Franklin Templeton Investments, Gaya Medical Center, Johnson&Johnson, Kludi, L'Oreal Romania, Orange Romania, RBS - Royal Bank of Scotland, Readers Cafe, Schneider-Electric Romania, Stefanel, SofMedica, Transavia, Unilever Food, UNICEF.

Intre principalii competitori ai GolinHarris se numara Nicola Porter Novelli, Ogilvy PR, McCann PR, Graffiti Public Relations, Grayling sau BDR Associates.