Spotul arata acest fapt intr-un mod neobisnuit. Prima parte a spotului este construita in mod intentionat ”misleading”. Astfel ceea ce pare a fi un criminal in serie cu intentii macabre se dovedeste a fi un specialist Vincon pasionat de munca sa, munca ce se materializeaza in producerea unui vinars de calitate.

“Inca de la inceput, perspectiva realizarii acestui spot m-a incitat foarte tare. In primul rand a fost faptul ca imi place enorm teatrul (si acest spot are o extrem de mare componenta teatrala) si, in al doilea rand, ideea de a cocheta cu Hanibal Lecter ("Tacerea mieilor" fiind unul dintre filmele preferate ale adolescentei mele). Pe urma, mai era si problema de a fi cinstit si onest cu tine insuti. E una sa faci un spot la telefonie mobila, in care sa prezinti ceva total metaforic, sau unul la detergenti, in care sa scoti in evidenta nu stiu ce buline albastre (pe care n-ai sa le vezi niciodata), si alta e sa faci o reclama foarte frusta ("in your face" - cum spune englezul).

Miorita XO este pur si simplu un vinars de 12 ani. Iar asta spune totul. De aceea am ales si aceasta platforma de comunicare extrem de simpla. Nimic mai mult; nici un alt artificiu. Ei bine, acest lucru trebuia sa se vada si din executie. Spotul este simplu, dintr-un cadru, fara muzica, fara prea mult decor, doar personajul si spectatorii. Este un monolog, presupune foarte mult talent actoricesc. Are o mare nota de sinceritate. Este genul de proiect a carui reusita nu tine de efecte speciale, computere sau modalitati speciale de filmare. Este vorba doar de traire umana si de intensitate” a declarat Dragos Cazan, Director de Creatie, si regizor al acestui spot. “Si tocmai pentru ca este un testimonial, este absolut normal si necesar ca actorul sa apara in prim plan, pe majoritatea duratei spotului” a completat Dragos Cazan

Filmarea a avut loc in crama Beciul Domnesc din Odobesti tocmai pentru ca s-a dorit ca atmosfera sa para cat mai misterioasa, dar intr-un cadru natural, autentic. Filmarea a durat aproximativ 12 ore in care atat echipa de productie cat si actorul au trebuit sa indure frigul din crama respectiva.

Mircea Stoian, actorul ales in urma unui casting atent monitorizat de agentie, este cel ce a indeplinit cel mai bine cerintele acestui spot. Trebuia un personaj credibil in ambele ipostaze, atat cea de potential ”serial killer” cat si cea de oenolog.

Echipa ce a lucrat la acest spot este: din partea clientului - Sorin Ichim, Director Marketing Vincon Vrancea iar din partea Violet Advertising - Dragos Cazan, Director Creatie si regizor, Bogdan Csapo – Senior Art Director/ Deputy Creative Director, Adi Diac – Copywriter, Raluca Moraru – Group Account Director, Magda Schnell – Account Executive. Casa de productie care a derulat proiectul a fost Tandem Film.

Violet Advertising este agentie de publicitate full-service, infiintata in anul 2001 si avand actionariat 100% romanesc. Printre brandurile care au acceptat provocarea Violet se numara Vincon Vrancea, Real Hypermarket, Mapei Romania, Neoset Romania, Intersnack, Arslan-Bifa, Gorenje Romania, Libra Bank, Beauty Shop, Sephora, Marks&Spencer si altii.