Proiectul a fost lansat anul acesta, iar juriul (denumit Cannes Chimera) care va selecta ideile este format din directorii de creatie ai agentiilor care au castigat un Grand Prix la Cannes Lions 2011. Printre membrii Cannes Chimera se numara si Adrian Botan, creative partner McCann Erickson , agentia romaneasca care anul trecut a castigat noua premii in cadrul Cannes Lions, printre care doua Grand Prix si un Titanium Lion.

Ideea inscrisa in competitie trebuie sa aiba un scop umanitar si trebuie prezentata pe doar o pagina A4 (fata-verso). In competitie se poate inscrie oricine (o singura persoana, echipe, companii/agentii).

Inscrierile pentru Aid is working. Tell the world se fac pana pe 15 mai 2012.

Citeste si:

„In prima faza a programului, in luna iulie 2012, vor fi selectate 10 proiecte care vor primi o finantare initiala in valoare de 100.000 de dolari pentru a-si dezvolta ideea. In faza a doua a programului, care va avea loc in luna noiembrie 2012, cei care au propus proiectele finaliste vor fi trimisi in campusul Fundatiei Bill & Melinda Gates din Seattle, SUA, unde, timp de doua zile, vor primi consiliere din partea membrilor Cannes Chimera. In decursul acestor doua zile, cele mai mari minti creative din lume ii vor ajuta pe finalisti sa-si dezvolte ideea pentru a putea aplica la marele grant de un milion de dolari, oferit de fundatie pentru implementarea proiectului castigator”, a declarat Teodora Migdalovici, ambasadorul Cannes Lions in Romania.

Vedeti mai multe detalii.