In toate cele sase firme care activeaza in grupul Ogilvy din Romania, actionar este WPP, un grup de comunicare mondial. WPP e prezent, indirect, prin mai multe companii inregistrate in Olanda, Cipru si Marea Britanie.
Timp de aproape un deceniu, Ogilvy s-a confundat, in Romania, cu Mihaela Nicola si Zoltan Szigeti, doi oameni cu vechi, state in publicitatea autohtona. La inceputul anului trecut, ei au fost debarcati din fruntea grupului. Dar sa lasam trecutul sa se odihneasca (fara sa-l uitam!) si sa vorbim despre prezent. Grupul este condus de Manuela Necula, care este in acelasi timp head of country group si managing director al agentiei Ogilvy&Mather Advertising. sase firme opereaza sub palaria Ogilvy: agentia de publicitate Ogilvy&Mather, 141 Romania, Ogilvy PR, Mindshare, Media Insight si Ogilvyone. Aceasta din urma a fost ridicata pe scheletul firmei Red Cell, cumparata la nivel mondial de reteaua internationala Ogilvy. Anul trecut, in Romania, agentiile Red Cell si 141 au trecut sub umbrela grupului Ogilvy, dupa ce retelele lor fusesera cumparate.

De retinut, ca Ogilvy face parte din grupul mondial de comunicare WPP. Din aceeasi familie mai fac parte si retelele Grey, Scala JWT si Young&Rubicam.

Dar sa revenim in Romania. Din prima privire aruncata asupra actionariatului celor sase firme, se observa ca acestea sunt detinute de companii inregistrate in Olanda, Cipru (paradisuri fiscale) si Marea Britanie. Crystal Palace si Berkeley Square sunt 100% proprietatea grupului mondial WPP. WPP este majoritar in off-shore-ul Pelerdon (actionar la Ogilvyone), dar indirect, printr-o alta companie olandeza, Chafma (si aceasta actionar la 141).

Actionarii Ogilvy nu au impartit niciun procent cu vreun actionar roman, asa cum s-a intamplat la alte case mari: McCann, Leo Burnett, Lowe sau Graffiti. Aceasta lipsa de generozitate a WPP pare sa sugereze un mod foarte strict de a controla afacerile din Romania. De altfel, una dintre caracteristicile acestui grup mondial este un regulament intern despre care se spune ca ar fi aproape cazon. Totusi, operatiunile din Romania au un grad de libertate in ceea ce priveste derularea afacerilor pentru clienti locali. Desi este perceputa ca o entitate cu clienti in cea mai mare parte internationali, realitatea arata ca ponderea local/international este de 50%. Manuela Necula spune ca, in primele trei luni ale acestui an, in portofoliul grupului au intrat nu mai putin de 23 de marci, atat noi, cat si ale unor clienti deja existenti.

Grupul din Romania raporteaza rezultatele financiare atat consolidat, cat si pe fiecare companie in parte, catre biroul din Londra. Bilanturile contabile pentru anul 2005 nu sunt inca publice. Potrivit Manuelei Necula, grupul isi poate prezenta rezultatele abia dupa ce acestea au fost auditate. Pe anul 2004, cand grupul era condus de Szigeti&Nicola, datele sunt fabuloase. Agentia Mindshare, perla coroanei Ogilvy in Romania, a avut o cifra de afaceri de peste 21 de milioane de euro. Grupul este unul dintre cele mai puternice din punct de vedere financiar, concurand in fiecare an cu McCann-Erickson, Grey Worldwide, Graffiti/BBDO si Leo Burnett.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23469&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri