Dinescu sustine ca negocierile cu trustul condus de Adrian Sirbu se vor finaliza in cel mult o saptamina.
Cei cinci proprietari ai cotidianului Gandul intentioneaza sa vinda o parte din actiuni, iar cumparatorul cel mai probabil este trustul MediaPRO. Strategia noastra de dezvoltare include achizitii si lansari de noi titluri. In ceea ce priveste o eventuala achizitie a cotidianului Gandul, nu pot sa fac nici un comentariu, a declarat Dragos Stanca, directorul PubliMedia, compania de publishing a MediaPRO.

Popescu negociaza

Nici Cristian Tudor Popescu nu a dat ca sigura afacerea cu trustul condus de Sirbu. Avem negocieri cu toata lumea si analizam mai multe variante. Discutam chiar si cu un fond de investitii in acest sens, a afirmat directorul ziarului. El este de parere ca decizia privind viitorul asociat va fi luata in decurs de citeva saptamini. In functie de modalitatea pe care o vom alege, vinzare sau majorare de capital, si de procentul care ii va reveni noului actionar vom sti si conditiile in care se va face tranzactia. Daca noul asociat va deveni majoritar, vom incheia un contract de management cu prevederi foarte clare legate de independenta editoriala, a precizat Cristian Tudor Popescu.

Mult mai categoric a fost Mircea Dinescu, care sustine ca negocierile cu MediaPRO se vor finaliza in cel mult o saptamina si privesc vinzarea a aproximativ 50% din actiuni. El a declarat ca valoarea ziarului la care
este actionar a crescut de mai bine de cinci ori fata de lansare, ceea ce inseamna o evaluare la peste cinci milioane de euro. Acum vom intra intr-un trust, o chestie profesionista. E foarte important sa fii alaturi de un trust atit de mare, sa fii promovat pe PRO TV si sa beneficiezi de toti oamenii de-acolo, este de parere Dinescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4924&art=11775&cHash=74af283217

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri