Anuntul a fost facut de membrii trupei intr-o conferinta de presa care a avut loc marti, la Paris, difuzata live pe site-ul oficial al grupului Depeche Mode, scrie Mediafax.

Partea europeana a noului turneu mondial al formatiei Depeche Mode va debuta pe 7 mai, la Tel Aviv, si se va incheia la Minsk, pe 29 iulie.

Inainte de Bucuresti, Depeche Mode va concerta la Atena (10 mai) si Sofia (12 mai). Dupa concertul din Capitala, trupa va canta la Istanbul, pe 17 mai, la Belgrad, pe 19 mai, si la Budapesta, pe 21 mai.

In iulie, managerul formatiei Depeche Mode, Jonathan Kessler, a anuntat ca noul album - al carui titlu nu a fost inca anuntat - va fi lansat in aprilie 2013.

In conferinta sustinuta marti, la Paris, muzicienii au declarat ca inregistrarile pentru acest album s-au incheiat vineri, ca nu au ales inca titlul materialului discografic si ca nici nu cunosc data lansarii.

Citeste si:

In aceeasi conferinta, referindu-se la felul in care s-au schimbat in cei 32 de ani de cand sunt impreuna, cei trei membri ai Depeche Mode au spus ca timpul nu a schimbat prea multe in ceea ce ii priveste. "Ne cunoastem doar mai bine. Ne stim slabiciunile, dar nu putem spune ca s-a schimbat prea mult", a spus Martin Gore.

"Daca esti intr-o relatie cu cineva de 32 de ani, exista suisuri si coborasuri, dar muzica ne-a adus mereu la un numitor comun. Mai mult de jumatate din vietile noastre le-am petrecut in studio, impreuna", a spus si Dave Gahan, care a adaugat ca o parte dintre piesele noului album sunt compuse de el, insa meritul este, de fapt, al intregii echipe. "Imi place acest proces de creatie", a completat acesta.

Intrebati de jurnalisti daca au reusit in toti acesti ani sa compuna "piesa visurilor", Dave Gahan si Martin Gore au spus ca nu pot numi anumite cantece, dar sunt foarte multumiti de noul album. "Faptul ca pot canta este totul pentru mine. Au fost una - doua piese care mi-au fost aproape de suflet. Sunt piese care te sensibilizeaza mai mult...", a raspuns Dave Gahan.

In conferinta de marti, membrii Depeche Mode au raspuns si intrebarilor fanilor, care le-au fost adresate prin intermediul unor filmulete postate pe pagina oficiala de YouTube a trupei. Referindu-se la modul in care a evoluat reprezentatia pe scena a fiecarui membru al trupei, Martin Gore a spus: "Pentru mine, personal, ideea de concert s-a schimbat mult, in sensul ca, pana la ultimele doua turnee, eram pe scena numai beat. Insa pot spune ca am pastrat o consecventa in ceea ce priveste desfasurarea de forte de pe scena".

"Pentru mine s-au schimbat multe din punct de vedere al artistului. Sa canti este un lucru teribil de emotionant, personal chiar", a adaugat si Dave Gahan.

Desi recunosc ca muzica obtinuta prin sintetizatoare a capatat o amploare in prezent, tot mai multi artisti adoptand acest stil, Dave Gahan a spus ca Depeche Mode are un stil unic, inconfundabil, consacrat si imbatabil. Gahan a precizat ca, in continuare, ei sunt "cei mai buni".