Compania Solar Pictures a fost infiintata in luna martie, de omul de afaceri si producatorul Bobby Paunescu si Jared Underwood, fostul Senior Executive al Comerica Entertainment.

Atunci, Solar a anuntat ca va produce patru - cinci filme comerciale pe an, pentru piata internationala, iar bugetele acestor pelicule vor putea ajunge si pana la 40 de milioane de dolari fiecare.

Paunescu si Underwood sunt principalii investitorii in Solar Pictures, ocupandu-se in acelasi timp si cu conducerea efectiva a businessului, mai scrie variety.com. Alti investitori sunt Edward Lawson Johnston, fondator al bancii comerciale LJ Group, si familia Shu, care-si desfasoara in prezent afacerile in New York.

Omul de afaceri Bobby Paunescu isi dezvolta de cativa ani cariera in cinematografie.

Citeste si:

El a infiintat, in 2010, la Paris, casa de distributie de film Mandragora International, care se ocupa atat de proiecte romanesti, cat si straine.

Bobby Paunescu este cunoscut in lumea cinematografiei ca producator al filmelor "Moartea domnului Lazarescu" (2005) si "Aurora" (2010), ambele in regia lui Cristi Puiu, dar si ca regizor si scenarist al filmului "Francesca" (2009).

Pentru lungmetrajul "Francesca", Bobby Paunescu a primit premiul pentru cel mai bun debut international la Festivalul de Film East End din Londra, in 2010.