George Entwistle, care si-a dat sambata demisia din functia de director general al BBC, va primi de la compania pe care a condus-o suma de 715.000 de dolari, reprezentand salariul pe care ar fi trebuit sa il primeasca in primul sau an de mandat, scrie Mediafax.
George Entwistle, directorul general al BBC, numit in aceasta functie pe 5 iulie anul acesta, cand l-a inlocuit pe Mark Thompson, a demisionat din functie dupa ce radiodifuzorul britanic a difuzat un program calificat drept "jurnalism de proasta calitate", dupa cum a informat duminica Reuters.

Entwistle s-a aflat la conducerea BBC doar 54 de zile, iar informatia ca va primi in urma demisiei sale suma de 715.000 de dolari (450.000 de lire sterline) - respectiv salariul pe care ar fi trebuit sa il primeasca in primul sau an de mandat - a starnit critici pe Twitter.

BBC Trust a confirmat informatiile facute publice de televiziunea concurenta ITV privind suma pe care o va primi George Entwistle in urma demisiei sale.

BBC a fost deja tinta unui puternic scandal in urma caruia i-a fost zdruncinata imaginea, atunci cand au fost dezvaluite presei informatii potrivit carora un fost prezentator celebru al sau, Jimmy Savile, era pedofil.

Mai mult, gafele au continuat la BBC cand, in cadrul unui program de stiri de mare audienta, "Newsnight", au fost difuzate declaratii mincinoase cu privire la faptul ca un fost politician de prim rang a abuzat sexual minori.

Radiodifuzorul britanic a prezentat scuze in mod public prin retelele sale de transmisie, dar sambata seara, Entwistle a recunoscut, raspunzand la intrebarile propriilor jurnalisti, ca nu a stiut nimic inainte despre stirea care a fost difuzata in cadrul emisiunii "Newsnight", care mai fusese implicata intr-un scandal asemanator in urma cu cateva saptamani.

Luna trecuta, televiziunea rivala ITV dezvaluia faptul ca Jimmy Savile, una dintre cele mai celebre personalitati de televiziune ale anilor '60, '70, '80, a abuzat sexual mai multe minore, adesea in contexte legate de emisiuni ale postului BBC. In urma acestor informatii, politia britanica a deschis o ancheta.

Ceea ce i s-a reprosat atunci lui George Entwistle, in calitate de director al radiodifuzorului britanic, a fost faptul ca un raspuns oficial in acest sens a intarziat sa apara, postul incercand sa musamalizeze cazul.

Dar situatia a devenit mai critica pentru Entwistle vineri, cand BBC a trebuit sa prezinte scuze public si sa recunoasca faptul ca intr-o emisiune "Newsnight" au fost prezentate informatii mincinoase cu privire la un fost politician - identificat mai tarziu pe internet ca fiind un apropiat al fostului premier britanic Margaret Thatcher -, despre care s-a spus ca ar fi abuzat sexual minori.

Inainte de a prelua conducerea BBC, George Entwistle a condus BBC Vision.

British Broadcasting Corporation (BBC) este radiodifuzorul public britanic, infiintat pe 1 ianuarie 1927. BBC este cel mai mare radiodifuzor din lume, cu aproximativ 23.000 de angajati. Corporatia BBC detine opt televiziuni, 54 de posturi de radio, unul dintre cel mai accesate site-uri din Europa si un serviciu international in 28 de limbi straine, de care beneficiaza peste 150 de milioane de persoane.

Sursa foto:
BBC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri