” Elaborarea unui proiect de act normativ fara a consulta partenerii de dialog si institutiile care reglementeaza si vegheaza la respectarea principiilor libertatii economice, a transparentei si competitiei pun sub semnul intrebarii dorinta declarata de reglementare corecta si nediscriminatorie a acestei piete”, a declarat Radu Florescu, CEO al grupului de comunicare Centrade Saatchi&Saatchi Romania si presedintele Uniunii Agentiilor de Publicitate din Romania.

Conform propunerii, in Legea Audiovizualului urmeaza sa fie introdus articolul 29 care stipuleaza ca:

“Art. 291 (1) Orice achizitionare de spatiu publicitar televizat nu poate fi facuta de un intermediar decat in numele si pe seama beneficiarului final al publicitatii televizate.

(2) Orice oferte de pret pentru achizitionarea publicitatii televizate, prezentate de intermediarii mentionati la alin. (1) beneficiarilor finali ai publicitatii televizate, vor fi in mod obligatoriu confirmate in prealabil in scris cu radiodifuzorul. Intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor si mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicitatii televizate pentru care solicita ofertele de pret.

(3) Obiectul achizitionarii mentionate la alin. (1) va fi platit direct de catre beneficiarul final al publicitatii televizate radiodifuzorului, in baza facturii ce va fi transmisa beneficiarului final al publicitatii televizate de catre radiodifuzor. Orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestora, acordat de catre radiodifuzor trebuie sa figureze pe factura emisa beneficiarului final al publicitatii televizate.

(4) Intermediarii mentionati la alin. (1) nu pot sa primeasca alta plata sau contraprestatie decat cea care le este platita de catre beneficiarul final al publicitatii televizate in vederea remunerarii serviciilor prestate si nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului."

UAPR: Modificarile propuse in ordonanta de urgenta favorizeaza radiodifuzorii

“Modificarile propuse in ordonanta de urgenta care modifica Legea audiovizualului, nr 504/2002, au un profund impact negativ asupra mediului concurential prin favorizarea radiodifuzorilor. Propunerea ingradeste dreptul agentilor de a-si construi campanii media integrate si afecteaza posibilitatea acestora de a folosi in mod egal, unitar si nediscriminatoriu spatiile publicitare puse la dispozitie de trusturile media.Propunerea limiteaza puterea de negociere a agentiilor de media, denumite intermediari, in relatia cu radiodifuzorii si favorizeaza monopolul radiodifuzorilor asupra spatiului publicitar propriu. O astfel de masura nu ofera nici un fel de garantie in privinta reducerii anumitor costuri din partea clientilor, beneficiari ai relatiei cu radiodifuzorii. Masura propusa distorsioneaza inclusiv mediul concurential in care-si desfasoara activitatea difuzorii de media”, mai scrie in comunicatul UAPR.