Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall", cel mai recent film din seria "James Bond", a fost cenzurat in China, scrie Mediafax.
Astfel, cateva scene din acest lungmetraj, in care cativa cetateni chinezi erau omorati, au fost retrase de pe copia filmului care ruleaza in China, iar dialogurile care faceau referire la prostitutie si la politica dusa de regimul de la Beijing au fost la randul lor modificate.

China a folosit din nou "foarfecele" cenzurii, afirma autorii articolului postat pe site-ul publicatiei Le Figaro.

In aprilie 2012, cateva scene din versiunea 3D a filmului "Titanic", mai ales aceea in care personajul Rose, jucat de Kate Winslet apare goala, au fost retrase din montajul autorizat de oficialii chinezi. Acum, a venit randul filmului "007: Coordonata Skyfall".

Una dintre scenele suprimate de autoritatile chineze este aceea in care un asasin profesionist francez (interpretat de Ola Rapace) ucide un agent de securitate asiatic, in ascensorul unei cladiri din Shanghai. Oficialii chinezi au decis sa suprime si secventele in care era mentionata prostitutia.

Atunci cand personajul James Bond petrece o seara in Macau, el ii pune cateva intrebari partenerei sale din acea seara, Severine (interpretata de Bérénice Marlohe) despre tatuajul acesteia, intreband-o daca acel tatuaj are vreo legatura cu trecutul ei de sclava sexuala. Subtitrarile pentru aceasta scena au fost modificate. In traducerea chineza a subtitrarii originale, celebrul spion britanic o intreaba pe frumoasa lui partenera despre cariera ei din mafia chineza. Subtitrarile au fost modificate si intr-o scena in care personajul negativ Silva (jucat de Javier Bardem) evoca tortura chineza. Filiala de la Beijing a studiourilor Sony Pictures nu a dorit sa comenteze aceaste acte de cenzura.

Filmul "007: Coordonata Skyfall" a impresionat in box office-ul mondial si a obtinut deja incasari de peste 1 miliard de dolari pe plan international. Se pare ca acest succes rasunator a speriat autoritatile chineze care au decis sa amane lansarea filmului, prevazuta initial pentru inceputul lunii noiembrie 2012, pana la sfarsitul lunii ianuiarie, pentru a proteja productiile cinematografice locale de concurenta puternica pe care le-o face pelicula britanica.

Scenele politice sau controversate din punct de vedere cultural au foarte putine sanse sa scape atentiei cenzorilor chinezi. De exemplu, filmul "Men in Black 3" a fost difuzat in aceasta tara doar dupa retragerea unei scene in care extraterestrii se deghizau in angajati ai unui restaurant chinezesc din New York.

La fel s-a intamplat si in cazul filmului "Misiune: Imposibila III". Secventa in care un barbat joaca Mah-jong, un joc chinezesc traditional, in fata unei camere in care un ostatic este tinut in captivitate, a fost taiata.

La randul lui, personajul Chow Yun-fat din filmul "Piratii din Caraibe: Cufarul Omului Mort" a fost si el cenzurat, intrucat autoritatile de la Beijing au considerat ca acesta promoveaza o imagine exagerat de caricaturala a chinezului de rand.

Sursa foto: www.skyfall-movie.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri