Scoala nu formeaza copiii astfel incat sa aiba un spirit critic sanatos, ci dimpotriva, atunci cand copiii intra in scoala au un potential urias creativ si intelectual, dar ajung adulti conformisti, slabi, fara repere, usor de manipulat de publicitate sau politicieni, a declarat pentru wall-street.ro, Alexandru Calin, director general al editurii Cartea Copiilor.
Cartea Copiilor este un business lansat in 2007 de catre Alexandru Calin (foto) si Mihaela Groze, cei doi detinand actiuni egale in cadrul companiei care in 2011 a avut o cifra de afaceri de circa 30.000 de euro, conform Ministerului de Finanate. De la lansare, compania s-a specializat in lansarea intr-un numar mai restrans de titluri, bazandu-se pe carti mai putin comerciale.

Printre volumele de autori romani lansate de Cartea Copiilor care s-au vandut foarte bine in 2012 se numara antologia "Poezii din copilarie", colectia de povesti "Stejarul pitic, cel mai bun tatic" de Victoria Patrascu si "Calatorie printre ierburi si lumina" de Iulia Iordan.

Alexandru Calin: Cartile pentru copii de 3-7 ani se vand foarte bine

“Cartile pentru copii de 3-7 ani se vand intotdeauna foarte bine. Toate cele trei titluri au iesit pe piata in noiembrie si la mijlocul lui decembrie erau epuizate, astfel ca pe doua dintre ele deja le-am retiparit acum, in ianuarie”, a explicat managerul.

De asemenea, alte titluri editate de companie care s-au vandut bine anul trecut sunt cartile "Ghici cat de mult te iubesc" de Sam McBratney, "Vrei sa fii prietenul meu?" si "Omida mancacioasa" de Eric Carle, cartile autorului finlandez Mauri Kunnas, antologia "Basmele padurii".

Piata de carte din Romania este evaluata la circa 60 de milioane de euro, in scadere cu 40% fata de 2007, cel mai bun an in domeniu. Cifra nu include vanzarile de manuale si pe cele de la chioscurile de ziare, care reprezinta de asemenea o piata de circa 60 milioane de euro

Piata de carte pentru copii este de 20-30 de milioane de euro

Pe de alta parte, segmentul de carte pentru copii este estimat de catre Alexandru Calin la aproximativ 20-30 de milioane de euro, anul acesta urmand sa fie unul mai linistit si previzibil comparativ cu 2012.

“Fata de 2012, care a fost foarte agitat si politic, si economic, 2013 se arata a fi mai linistit si previzibil. Aceasta relativa stabilitate se va manifesta si in piata de carte, in totalitatea ei, nu numai in ceea ce priveste cartile pentru copii. Cred, asadar, ca vanzarile de carte pentru copii vor ramane la 20...30 milioane de euro, ca si in anii trecuti. Vom avea in continuare cea mai scazuta si primitiva piata de carte din Europa, in raport cu numarul de locuitori”, afirma fondatorul editurii Cartea Copiilor.

Calin adauga ca anul acesta vanzarile de carte pentru copii vor stagna sau creste usor, insa tirajele vor ramane mici in continuare (1.000- 2.000 de exemplare per titlu), iar editurile vor miza pe titlurile vandabile.

“Perspectivele economice nu sunt nici foarte optimiste, nici catastrofale. Cel mai probabil nu se va intampla nimic spectaculos in 2013, pe plan economic, care sa determine o crestere brusca sau o cadere a pietei de carte. Cresterea, daca va fi, se va datora exclusiv agentilor economici din domeniu, nicidecum statului. Editurile care vor publica titluri de succes si valoroase vor castiga, iar distribuitorii care vor sti sa aduca oamenii in librarii sau in magazinele online vor fi si ei castigatori”, mai spune Calin.

Vrea sa isi majoreze businessul cu 15% in 2013 si mizeaza pe autori contemporani

Pentru acest an, managerul isi doreste o crestere de cel putin 15% a cifrei de afaceri fata de 2012 si majorarea vanzarilor online pe site-ul www.carteacopiilor.ro. Calin nu a oferit date despre veniturile pe anul trecut ale companiei.

“Am inceput anul trecut sa publicam si carti pentru copii de autori romani contemporani si vom continua cu alte titluri in acest an. Speram ca publicarea de literatura romana contemporana pentru copii sa devina un segment substantial in activitatea noastra”, mai spune seful editurii.

In privinta controversei legate de timpul pe care copiii il petrec citind carti comparativ cu timpul in care stau in fata televizorului sau a calculatorului, Calin afirma ca problema este pusa gresit.

“Sunt domenii diferite si ar trebui sa-i ajutam pe copii sa ia ce-i mai bun din fiecare. Adevarata problema este ca parintii si copiii, in multe cazuri, nu au capacitatea de a alege corect, de a distinge lucrurile valoroase din oferta imensa, fie de carti, fie de televiziune sau jocuri pe calculator. Scoala, din pacate, nu formeaza acel spirit critic sanatos pe care orice om al trebui sa-l aiba. Dimpotriva, copiii intra in scoala cu un potential urias creativ si intelectual, dar ajung cetateni adulti conformisti, slabi, fara repere, usor de manipulat de publicitate sau politicieni. Vorbind strict de lectura, pentru copii cel mai important e exemplul parintilor. Daca acestia citesc, sunt interesati de carti, merg in librarii sau targuri, atunci si copiii vor face la fel. Daca parintii sunt vazuti de copii numai cu telecomanda in mana sau petrecand ore in sir la calculator, acest model de comportament va fi urmat in totalitate de cei mici, indiferent ca li se spune <<Citeste, trebuie sa pui mana sa citesti!>> sau <<O saptamana n-ai voie la calculator!>>”.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri