Filmul "Despre oameni si melci", in regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) pe anul 2012, la gala trofeelor UCIN care a avut loc vineri seara, la Cinema Studio din Capitala.
Uniunea Cineastilor nu a mai acordat anul acesta marele premiu, iar premiul special al juriului a revenit filmului "Despre oameni si melci", in regia lui Tudor Giurgiu (foto), in timp ce premiul pentru cea mai buna regie i-a fost acordat lui Radu Jude, pentru lungmetrajul "Toata lumea din familia noastra".

La gala de vineri seara, juriul UCIN a acordat premiul Opera Prima, pentru debut in lungmetraj, regizorului Gabriel Achim, pentru filmul "Visul lui Adalbert", scrie Mediafax.

De asemenea, juriul a decis sa acorde premiul pentru interpretare feminina actritei Mihaela Sirbu, pentru rolurile din "Toata lumea din familia noastra" si "Tatal fantoma", in timp ce premiul pentru cea mai buna interpretare masculina i-a revenit actorului Serban Pavlu, pentru rolul din filmul "Toata lumea din familia noastra", de Radu Jude.

Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin i-a revenit Sofiei Nicolaescu, pentru partitura din filmul "Toata lumea din familia noastra", iar distinctia pentru cel mai bun rol secundar masculin, lui Tudor Smoleanu, pentru interpretarea din "Si caii sunt verzi pe pereti", in regia lui Dan Chisu.

"Un gand, un vis, Doyle s-un pix", de Bogdan Ilie-Micu, a fost premiat la categoria "cel mai bun documentar", in timp ce premiul pentru cel mai bun film de televiziune a revenit productiei "dupa FEL si CHIP", realizata de Paula Onet.

Totodata, premiul pentru cea mai buna imagine i-a revenit lui Adrian Silisteanu, pentru "Undeva la Palilula", in timp ce premiul pentru cel mai bun scenariu i-a fost acordat lui Ionut Teianu, pentru "Despre oameni si melci".

Premiul pentru cea mai buna coloana sonora i-a revenit lui Vasile Sirli, pentru filmul "Undeva la Palilula", in regia lui Silviu Purcarete, iar premiul pentru costume i-a fost acordat Liei Mantoc, pentru acelasi lungmetraj.

Premiul pentru cele mai bune decoruri i-a fost acordat lui Helmuth Sturmer si Dragos Buhagiar, pentru debutul in regia de film al lui Purcarete "Undeva la Palilula", iar premiul pentru cel mai bun montaj, Nitei Chivulescu, pentru lungmetrajul "Despre oameni si melci".

Juriul UCIN a decis ca premiul pentru cea mai buna carte de teorie cinematografica sa ii revina lui Andrei Gorzo, pentru volumul "Lucruri care nu pot fi spuse altfel", iar distinctia pentru cea mai buna monografie despre cinema, lui Calin Stanculescu, pentru volumul "Radu Gabrea - Biografia unei opere".

Premiul pentru cel mai bun producator de film i-a fost acordat, vineri seara, Adei Solomon, pentru contributia deosebita in promovarea tinerilor cineasti.

Juriul a mai acordat doua premii de excelenta, unul pentru opera critica si istorica in domeniul filmului, de o exceptionala importanta, si unul pentru o opera cinematografica unanim recunoscuta pe plan international. Cele doua personalitati carora le-au revenit distinctiile sunt criticul si istoricul de film Tudor Caranfil, respectiv regizorul si scenaristul Cristian Mungiu.

Regizorul Cristian Mungiu a ales sa nu isi inscrie filmul "Dupa dealuri" - inclus anul acesta pe lista scurta de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj strain - in competitia de anul acesta a trofeelor decernate de Uniunea Cineastilor.

Referitor la decizia lui, Cristina Corciovescu, presedintele juriului sectiunii lungmetraj, a spus, vineri seara, pe scena de la Studio: "Este vorba, aici, despre un lucru destul de grav, de o lipsa a unei coeziuni de breasla. Noi, totusi, si indraznesc sa ne includ si pe noi criticii, suntem o breasla si ar fi bine sa fim mai aproape. Eu nu cred ca toti de la Hollywood se iubesc de nu mai pot unii pe altii, dar ati vazut ca la evenimente importante se imbraca frumos, zambesc, se saruta si isi aplauda castigatorii. Este foarte frumos, foarte bine, indiferent de ce este in sufletul lor. Vreau sa punctez in final ca Uniunea Cineastilor a facut pasi importanti pentru a milita pentru aceasta coeziune de breasla, luand in considerare toti cineastii, indiferent daca ei sunt sau nu sunt membri ai uniunii noastre".

Tot vineri seara, Uniunea Cineastilor a acordat, in memoriam, premiul academic "Mihnea Gheorghiu" pentru arta cinematografica criticului si istoricului de film George Littera, pentru cartea "Pagini despre film", editie ingrijita de Ileana Littera si criticul si istoricul de film Marilena Iliesiu.

Juriul care a acordat premiile a fost format din Cristina Corciovescu - presedinte, Stefan Antonescu, Mircea Bunescu, Sotir Caragata, Silvia Cusursuz, Dana Duma, Victoria Marinescu, Adrian Sitaru si Stefan Velniciuc.

La categoriile dedicate scurtmetrajelor, premiul special al juriului a fost acordat filmelor "Misterul de la Balotesti" si "Ultima frontiera" - realizatori Carmen Avram si Carmen Moise. Trofeul pentru film de fictiune i-a revenit productiei "De azi inainte" (scenariul si regia Dorian Boguta), iar premiul pentru film documentar a fost acordat peliculei "Vasile Soporan" (regia si imaginea Francisc Mraz).

Premiul pentru cea mai buna imagine i-a revenit lui Ion Cristodulo, pentru imaginea din filmul "Arheologul", iar premiul pentru cel mai bun montaj i-a fost acordat lui Leonard Zsold, pentru filmul "Ultima frontiera".

Juriul sectiunii a decis ca premiul pentru interpretare masculina sa-i revina lui Teo Corban, pentru rolul din filmul "De azi inainte", iar premiul pentru interpretare feminina, Mirelei Oprisor, pentru rolul din filmul "De azi inainte".

Distinctia UCIN pentru debut actoricesc i-a revenit lui Catalin Jugravu, pentru rolul din filmul "De azi inainte".

Premiul pentru film de animatie experimental i-a fost acordat lui Alexandru Petru Badelita, producator si realizator al filmului "Pescuitorii de imagini".
Juriul pentru scurtmetraj a fost format din Tora Vasilescu - presedinte, Mihai Buzura, Nita Chivulescu, Viorel Domenico, Bujor Rapeanu si Mihai Surubaru.

Premiile Uniunii Cineastilor din Romania au fost acordate pentru prima data in 1971 si numara pana in prezent peste 40 de editii.

Printre laureatii UCIN s-au numarat de-a lungul timpului: Lucian Pintilie, Dan Pita, Andrei Blaier, Constantin Vaeni, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Stere Gulea, Nae Caranfil, Hanno Hoffer, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Radu Muntean, Marian Crisan, Adrian Sitaru, Calin Peter Netzer.

Castigatorii premiilor UCIN de anul acesta au fost alesi dintre cele 48 de productii inscrise in cele doua sectiuni, lungmetraj (fictiune, documentar) si scurtmetraj, conform regulamentului care permite atat participarea filmelor sprijinite de o casa de productie, precum si a celor independente.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri