Televiziunea se bazeaza in principal pe umorul din Statele Unite si Marea Britanie si este distribuita in noua tari din Europa Centrala si de Est.

Conform sursei citate, in Romania, Comedy Central Extra este disponibila in pachetele companiei de telecomunicatii Romtelecom si se afla in plina extindere a distributiei.

Comedy Central Extra aduce "o culoare noua pe piata locala de televiziune", programele acesteia fiind subtitrate in limba romana.

Grila televiziunii include unul dintre cele mai populare programe din istoria Comedy Central: "The Daily Show" cu John Stewart. Emisiunea are un public in proportie de 80% cuprins intre 18 si 49 de ani. Show-ul a castigat de 16 ori Premiul Emmy si este descris pe scurt ca o falsa emisiune de stiri care speculeaza comic si satiric stirile reale recente, mai ales din politica si din presa nationala.

"The Colbert Report" este un program derivat din "The Daily Show", "dar mai satiric si mai obraznic decat acesta". Steven Colbert este un personaj fictiv care satirizeaza show-urile politice cu prezentatori-vedeta cu atitudine conservatoare.

Citeste si:

La Comedy Central Extra, telespectatorii o pot vedea si pe "cea mai obraznica" actrita de stand-up comedy Sarah Silverman, care joaca propriul sau rol in "The Sarah Silverman Show". Sarah este o femeie singura, fara serviciu, cu apucaturi copilaresti si depinde intru totul de sora sa, Laura (jucata de Laura Silverman). Alte personaje din acest program sunt cei doi vecini ai sai homosexuali si prietenul Laurei, care este ofiter de politie. Viata lor de zi cu zi este descrisa prin diferite scene si cantece.

Televiziunea mai difuzeaza un spectacol de farse prin telefon cu victime reale. In "Crank Yankers" joaca actorul Seth MacFarlane din "Family Guy", rapperul Biz Markie si comicul Jimmy Kimmel. Folosind diverse situatii ca punct de plecare, farseorii improvizeaza, rastalmacind raspunsurile "victimelor", cu scopul de a-i tine cat mai mult la telefon. Partea vizuala a emisiunii este animata cu papusi ilustrand ceea ce se petrece in timpul convorbirilor.

Comedy Central Extra difuzeaza si doua serii cunoscute la nivel mondial: "Workaholics", despre trei tipi complet iresponsabili, in curs de maturizare, satirizand asa-zisa responsabilitate ce vine cu varsta si nevoia de a avea o slujba, "Reno 911!", o comedie de situatie tipic americana despre sapte ofiteri de politie care se cred cei mai tari politisti din lume.

La acestea se adauga serialul "South Park", creat special pentru Comedy Central, celebru pentru animatia simplista, limbajul fara perdea si sumbru si umorul suprarealist care acopera o mare varietate de subiecte tabu. Seria a primit numeroase premii, inclusiv de patru ori Premiul Emmy pentru cea mai buna emisiune de prime-time.

Televiziunea Comedy Central Extra face parte din portofoliul Viacom International Media Networks (VIMN), una din cele mai cunoscute companii de divertisment din lume. VIMN detine cateva dintre cele mai populare televiziuni din lume, incluzand Comedy Central, Nickelodeon, VH1, Viva, MTV. Brandurile Viacom sunt privite la nivel global in peste 600 de milioane de case, in 160 de tari si in 34 de limbi prin intermediul a 166 de televiziuni cu program localizat si prin peste 550 de mijloace media digitale si televiziuni pe mobil.

Sursa foto: http://www.romtelecom.ro/studiourile/comedy-central.html