Prezentarea giulgiului, care a durat aproximativ 30 de minute, a fost transmisa la televiziune pentru a doua oara in istorie, informeaza AFP. Prima prezentare la televiziune a giulgiului a avut loc in urma cu aproape 40 de ani, pe 23 noiembrie 1973.

Aceasta prezentare digitala a avut loc sambata, incepand de la ora 16.10 GMT, in cadrul unei ceremonii de o ora si jumatate ce a avut loc in catedrala din Torino, celebrata de arhiepiscopul Cesare Nosiglia, presarata cu lecturi din texte religioase, cantece la orga si momente de muzica gospel

Ceremonia a fost difuzata in direct si pe internet pe site-ul www.sindone.org si cel al televiziunii RAI, in Sambata Sfanta, care precede Duminica Pastelui catolic, ziua in care este celebrata reinvierea lui Iisus.

"Nu este vorba doar de o simpla observare, ci de o veneratie, de o privire impregnata de rugaciune", a subliniat papa Francisc referindu-se la prezentarea giulgiului.

Papa Francisc a comparat "chipul desfigurat" al lui Iisus cu cel al "atator barbati si femei raniti de o viata care nu le respecta demnitatea, al victimelor facute de razboaiele si de violentele care ii lovesc pe cei mai slabi".

Potrivit papei Francisc, "giulgiul din Torino comunica o mare pace, e ca si cum el al lasa sa transpara o energie retinuta dar puternica, ca si cum El ne-ar spune: «Ai incredere, nu-ti pierde speranta, forta iubirii in Dumnezeu si forta Invierii vor invinge tot»".

In incheierea mesajului sau, papa a reluat o rugaciune a Sfantului Francisc din Assisi, cerandu-i lui Dumnezeu sa ii dea "o credinta dreapta, o speranta solida si un spirit de caritate perfect".

Citeste si:

In catedrala, giulgiul din Torino a fost aratat unui numar de 300 de persoane cu handicap si bolnavi care au defilat in grupuri mici prin fata acestui giulgiu din in, protejat de o vitrina in care temperatura este mentinuta in mod constant la valoarea de 20 grade Celsius.

In 2010, expunerea lui in public, timp de mai multe saptamani, in catedrala din Torino a atras peste 2 milioane de persoane, inclusiv pe fostul papa Benedict al XVI-lea, care a spus ca giulgiul este "o icoana extraordinara" care corespunde "total" descrierii mortii lui Iisus din Evanghelie.

Noua prezentare digitala a giulgiului a insemnat deja un mare succes si in calitate de aplicatie online, ce a adunat deja 15.000 de descarcari pe internet de cand a fost lansata de grupul Apple, la finalul saptamanii trecute.

Pe aceasta aplicatie, realizata de compania italiana Haltadefinizione, giulgiul din Torino poate fi vizualizat cu imagini de inalta rezolutie, iar utilizatorii pot sa urmareasca patru parcursuri tematice.

Giulgiul din Torino, o panza din in ce are dimensiunile de 4,36 metri x 1,1 metri, pe care, potrivit traditiei catolice, s-ar fi imprimat forma trupului lui Iisus crucificat si mai ales trasaturile acestuia, a fost descoperit la mijlocul secolului al XIV-lea in catedrala Notre-Dame din Lirey, o localitate aflata in apropiere de orasul francez Troyes.

Giulgiul face obiectul unei dispute intre oamenii de stiinta care cred in autenticitatea acestuia si cei care se indoiesc de ea. Familia regala din Savoia a intrat in posesia giulgiului in anul 1453, oferindu-l in cele din urma Vaticanului in 1983.