Inregistrarile urmau sa fie scoase la vanzare pe 5-6 aprilie, intr-o licitatie organizata la Los Angeles de casa Julien's Auction, insa evenimentul a fost anulat dupa ce organizatorii au primit mai multe plangeri de la Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild, SAG). Acestia au motivat ca auditiile "nu sunt spectacole publice".

Aceste filmulete au fost scoase la licitatie cu ajutorul a trei directori de casting care au acceptat sa vanda 12 loturi de inregistrari video, continand in total 54 auditii, in care apar unele dintre cele mai mari nume de la Hollywood, filmate in timp ce primeau si pierdeau anumite roluri, in ultimii 30 de ani.

Printre acestia se numara Brad Pitt, refuzat de cineastul Ron Howard. Renumitul regizor l-a refuzat nu doar pe Brad Pitt, ci si pe Keanu Reeves si pe Robert Downey Jr. atunci cand a organizat auditii pentru rolul unui pompier din filmul sau "Backdraft".

In inregistrarea cu Brad Pitt, starul american nu parea foarte convins ca isi dorea cu ardoare acel rol, intrucat actorul nu prea isi amintea replicile pe care trebuia sa le spuna. Pentru acel rol au mai dat auditii Robert Downey Jr. si Keanu Reeves, dar niciunul nu l-a convins pe Ron Howard. In cele din urma, rolul din "Backdraft" i-a revenit actorului Billy Baldwin.

Citeste si:

Leonardo DiCaprio, desi a incercat sa joace cat mai bine, a pierdut si el un rol, intr-un serial de televiziune intitulat "The Outsiders". Acel rol a fost acordat actorului Jay R. Ferguson, insa DiCaprio a primit un rol mai putin important, in episodul-pilot al show-ului, care a fost anulat dupa un singur sezon.

A existat o "lupta" impresionanta si in randul actritelor de la Hollywood pentru un anumit rol. Se pare ca toata lumea dorea sa joace rolul doctoritei obsedate de dinozauri din filmul "Jurassic Park". Desi rolul i-a revenit Laurei Dern, pentru el au concurat alte doua nume mari: Gwyneth Paltrow si Helen Hunt.

Casa Julien's Auctions detine 14 inregistrari video cu auditiile pentru filmul "Jurassic Park". Aceeasi casa detine si auditiile la care au participat Jennifer Connelly si Russell Crowe, care i-au impresionat pe producatori si au obtinut rolurile principale din filmul "A Beautiful Mind".

O alta inregistrare care urma sa fie scoasa la licitatie este si aceea in care apare Nicole Kidman, pentru filmul din 1991 "Shattered". In timpul acelei auditii, actrita australiana a fost extrem de convingatoare, interpretand rolul cu multa emotie si plangand la finalul evolutiei sale. Nicole Kidman a primit rolul pe baza evolutiei sale uimitoare din timpul auditiei, dar a decis in cele din urma sa nu joace in acel film.