Cea de-a XXI-a editie a Festivalului International "George Enescu" a adunat aproximativ 125.000 de spectatori in salile de concerte, a declarat directorul de comunicare al evenimentului, Oana Marinescu, potrivit Mediafax.

"La inceputul festivalului, aveam cam 98% dintre bilete vandute", a mai spus Marinescu.

Potrivit unui comunicat de presa remis in luna martie, aproximativ 40.000 de bilete individuale pentru Festivalul International "George Enescu" au fost puse in vanzare pe 15 aprilie, la preturi care variau intre 20 si 80 de lei, in numarul acestora nefiind incluse si abonamentele pentru festival.

Editia de anul acesta a Festivalului "George Enescu" s-a desfasurat in perioada 1 - 28 septembrie, in Bucuresti si in mai multe orase din tara - Arad, Bacau, Brasov, Cluj, Iasi, Oradea, Sibiu si Timisoara.

Editia din 2013 a Festivalului Enescu a oferit un mix cultural unic, care l-a pus in valoare pe compozitorul roman George Enescu, alaturi de compozitori faimosi precum Richard Wagner, Giuseppe Verdi si Benjamin Britten - comemorati in acest an -, Schoenberg, Mahler, Beethoven etc.

Festivalul a adus pe scenele romanesti unii dintre cei mai mari artisti ai momentului, de la pianistul si dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alaturi de orchestre de top, cap de afis oriunde in lume - Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, Pittsburgh Symphony Orchestra, London Philharmonic, Münchener Philharmoniker, Royal Stockholm Philharmonic si Academy Saint Martin in the Fields.

Festivalul International "George Enescu" este cel mai important eveniment cultural international organizat de Romania si un mix cultural unic in lume, prin interpretarea lucrarilor lui George Enescu de orchestre celebre la nivel international, alaturi de alti compozitori din patrimoniul universal. Potrivit organizatorilor, Festivalul "George Enescu" este in acest moment un brand cultural de tara. Din acest motiv, cu aceasta editie, festivalul a transformat Capitala intr-un Bucuresti Creativ: prin happening-uri, lucrari de arte plastice si decor urban, expozitii, concerte in spatii publice, unele organizate de echipa evenimentului sau cu sprijinul lui, iar altele asumate de companii, organizatii neguvernamentale si artisti care au acceptat sa intre in acest proiect.

Pe 14 februarie 2013, Guvernul a anuntat printr-un comunicat ca editia de anul acesta a Concursului International "George Enescu", eveniment care se desfasura in cadrul Festivalului "George Enescu", a fost decalata pentru aceeasi perioada a anului 2014, din motive financiare, competitia si festivalul urmand sa aiba loc alternativ, o data la doi ani.

Bugetul total al evenimentului a fost de 39.000.000 de lei, din care 35.000.000 de lei din surse publice, iar 4.000.000 de lei din contributii private si vanzari de bilete.

Festivalul "George Enescu" a avut deschiderea oficiala pe 4 septembrie 1958, la trei ani dupa moartea lui George Enescu, marcand debutul uneia dintre cele mai importante manifestari muzicale internationale gazduite de Romania.

Festivalul "George Enescu" este organizat de ARTEXIM, o institutie aflata in subordinea Ministerului Culturii, cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti, prin ArCuB, in colaborare cu Fundatia Art Production.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri