YouTube Music Day, primul eveniment YouTube dedicat industriei muzicale din Romania, se desfasoara vineri, in Bucuresti, la The Ark, si a debutat cu o conferinta de presa sub forma unui talk show cu reprezentanti ai caselor de discuri. Astfel, Dan Popi, de la Cat Music, si Catalin Muraru, de la Roton, au vorbit despre cat de important este YouTube pentru promovarea unui artist. Conferinta de presa a fost moderata de Bogdana Butnar, Industry Manager Google Romania.

De asemenea, la eveniment au participat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania, si Maciej Sojka, Head of Video Partnership CEE.

In conferinta, Dan Bulucea a precizat ca 70% din ceea ce se urmareste pe YouTube este muzica, astfel ca platforma online este un bun mijloc de promovare.

In ceea ce priveste modul in care YouTube poate ajuta un artist sa devina cunoscut peste hotare si sa umple stadioane in alte tari, Catalin Muraru, reprezentatul Roton, a precizat ca platforma poate ajuta la acest lucru in "mai multe forme". "O data pana a ajunge ca piesa sa fie promovata de o retea profesionala si a doua oara reprezinta un parametru, un indicator destul de obiectiv in ceea ce priveste penetrarea pietei. Pe aceste doua criterii ajuta", a spus Catalin Muraru.

Dan Popi a declarat ca, prin intermediul YouTube a putut cunoaste "atat povesti de succes, cat si povesti de mai putin succes". Reprezentantul Cat Music a oferit si exemple in acest sens. "Alex Mica are o piesa care se numeste «Dalinda» si are cam 50 de milioane de view-uri si, desi este clar ca piesa este virala si s-a dus singura, nu am reusit sa fac nimic cu ea, n-a vrut nimeni s-o licentieze. Cred ca, desi nu mi-au spus, perceptia a fost «este prea etnica» sau, in limbaj romanesc, «este o manea ordinara». Nu e o manea ordinara, este o piesa care efectiv se consuma si totusi n-a reusit sa treaca de lumea noua si sa intre in lumea veche pe care o stiam dinainte de YouTube", a povestit acesta.

"Dar avem si povesti de succes. Una dintre ele este chiar Eduard Maya, care, cu un videoclip de 4.000 de euro, cu tot cu zboruri si cazari, a sarit binisor de 100 de milioane (vizualizari, n.r.) si a fost al doilea mare succes de la Cat Music, dupa Ozone", a completat acesta.

Citeste si:

In ceea ce priveste relatia dintre reprezentantii caselor de discuri si comentatorii de pe YouTube, Dan Popi a precizat ca, in cazul Cat Music, comentariile au fost dezactivate.

"Piesele care pot ajunge hituri sunt piese care sunt diferite de restul si unii oameni le accepta mai greu. Desi ele sunt share-uite si numarul de vizualizari poate exploda si e clar ca sunt apreciate de imensa majoritate tacuta a celor care stau pe YouTube, exista o mana de «hateri» care isi dezvaluie frustrarile si mai sunt niste oameni pe la radio, care ar trebui sa preia respectivele piese, care se uita repede pe comentarii si dau de cele rautacioase si zic: «are multe view-uri, dar oamenii se uita doar din curiozitate si comentariile nu sunt foarte bune»", a spus Popi.

Astfel ca au dezactivat comentariile si, cu toate acestea, numarul de vizualizari si numarul de abonati a ramas foarte ridicat, in prima saptamana de dezactivare, potrivit acestuia.

In schimb, Maciej Sojka, Head of Video Partnership CEE, a declarat ca dezactivarea comentariilor are un impact in promovarea melodiilor, pentru ca astfel scade vizibilitatea. "Nu este un lucru bun", a sustinut acesta.

YouTube Romania, versiunea localizata a cunoscutei platforme, a fost lansata in aprilie, afisand cele mai vizionate si mai populare continuturi video locale si fiind, de asemenea, un mediu de difuzare a continuturilor create de compozitori, interpreti, televiziuni si agentii de publicitate.