CNA a analizat, marti, 11 spoturi de promovare a proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana, difuzate intre 1 septembrie si 6 octombrie la principalele televiziuni nationale, constatand ca acestea incalca legislatia audiovizualului si hotarand oprirea lor de la difuzare.

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a monitorizat, in perioada 1 septembrie - 11 octombrie, modul in care principalele televiziuni nationale au difuzat emisiuni de stiri si dezbatere pe subiectul Rosia Montana. De asemenea, CNA a monitorizat 11 spoturi de promovare a proiectului minier de la Rosia Montanta, difuzate in perioada 1 septembrie - 6 octombrie.

Subiectul Rosia Montana a fost analizat in sedinta de marti a CNA in absenta membrilor Narcisa Iorga, Florin Gabrea si Valentin Jucan. La dezbaterea pe aceasta tema au participat Laura Georgescu, presedintele CNA, Viorel Vasile Buda, vicepresedintele CNA, si membrii Consiliului Lorand Turos, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea.

Prezent la sedinta CNA de marti, avocatul companiei Rosia Montana Gold Corporation, Sergiu Cretu, a solicitat Consiliului amanarea luarii unei decizii pe subiectul Rosia Montana, scrie Mediafax.

"Este o campanie complexa si trebuie sa aveti un punct de vedere al anuntatorului, a celui care a facut campania, iar pe agenda de lucru de pe site-ul CNA nu era inclusa si problema spoturilor care promoveaza proiectul Rosia Montana. Anuntatorii au fost luati pe nepregatite, ar fi important pentru dumneavoastra sa aveti si acel punct de vedere si cred ca ar trebui solicitat si punctul de vedere al Consiliului Roman pentru Publicitate (RAC)", a spus Sergiu Cretu.

CNA a decis, insa, sa continue discutarea subiectului, avand in vedere ca la Consiliu au fost primite peste 2.000 de reclamatii privind modul in care radiodifuzorii au reflectat subiectul proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana si al protestelor celor care se opun acestui proiect.

La propunerea Laurei Georgescu, presedintele CNA, Consiliul a hotarat sa aplice o decizie de intrare in legalitate in privinta celor 11 spoturi, fapt care presupune ca acestea nu mai pot fi difuzate in forma actuala.

"Propun o decizie de intrare in legalitate si oprirea campaniei. Nimic nu ii impiedica (pe sustinatorii proiectului de exploatare de la Rosia Montana, n.r.) sa vina cu spoturi modificate care sa fie in regula si care pot fi difuzate", a spus Laura Georgescu.

Decizia de oprire de la difuzarea pe TV a spoturilor de promovare a proiectului de la Rosia Montana (in forma in care au fost difuzate in perioada 1 septembrie - 6 octombrie) a fost luata de membrii CNA cu opt voturi "pentru" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Guberat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea).

Acesti membri ai CNA au considerat ca aceste spoturi au incalcat articolul 29, aliniatul 1, litera f din Legea audiovizualului, potrivit caruia "Comunicarile comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie sa respecte urmatoarele conditii: sa nu stimuleze comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei".

Cei opt membri ai CNA au considerat ca "exploatarea cu cianura" este o metoda care dauneaza sanatatii si sigurantei populatiei. "Cred ca toata lumea este de acord ca cianura este daunatoare sanatatii si pentru mediu", a spus Monica Gubernat.

De asemenea, CNA a considerat ca spoturile respective nu au informat corect publicul, incalcand articolul 93 din Codul de reglementare a continutului audiovizual, potrivit caruia "Comunicarile comerciale audiovizuale trebuie sa respecte, indiferent de forma si de durata, principiile de protectie a minorului, de informare corecta a publicului, de respectare a demnitatii umane, de asigurare a unei concurente loiale".

Totodata, Consiliul a considerat ca spoturile respective au incalcat articolul 104 din Codul de reglementare ale continutului audiovizual, potrivit caruia "Sunt interzise publicitatea si teleshoppingul in care se utilizeaza practici comerciale inselatoare sau practici comerciale agresive".

Potrivit lui Lorand Turos, membru al CNA, aceasta campanie de promovare a proiectului de la Rosia Montana este o forma de publicitate "interesanta". "Eu nu am mai vazut asa ceva. De ce aceasta companie da bani la gramada pentru a promova ce?", l-a intrebat Lorand Turos pe avocatul companiei Rosia Montana Gold Corporation, Sergiu Cretu, acesta din urma precizand ca nu are un mandat pentru a da un raspuns la aceasta intrebare.

"Este vorba de o problema care sta acum pe masa Parlamentului, se dezbate, se ia o decizie, pozitiva sau negativa, este o problema politica, necesita o decizie politica. Parerea mea personala e ca aceasta companie are interesul bine stabilit de a obtine un vot pozitiv al Parlamentului si ca atare promoveaza un interes politic. «Locurile de munca pentru Rosia Montana sunt bune pentru Romania», in perceptia mea, este un mesaj politic. Eu asa vad lucrurile, iar mesajele politice sau promovarea mesajelor politice prin spoturi publicitare este interzisa in afara campaniei electorale", a spus Lorand Turos.

El a fost de acord cu solicitarea avocatului RMGC de amanare a discutarii subiectului pe tema Rosia Montana, pentru ca RMGC sa isi poata expune un punct de vedere. Insa, discutiile au continuat pe acest subiect in sedinta de marti.

La randul sau, Christian Mititelu a spus ca in spoturile respective nu se spune cum se vor fi create locurile de munca in cazul in care proiectul de exploatare de la Rosia Montana va fi demarat. "De aceea este o publicitate inselatoare. Nu atinge decat un aspect. Mai sunt si altele", a spus Mititelu. El a precizat ca unele televiziuni "traiesc" din promovarea acestui proiect de exploatare miniera. "Daca ai peste o mie de reclame generate de aceeasi firma, firma aia devine aproape ca un actionar important in televiziunea respectiva", a spus Mititelu.

Potrivit monitorizarii CNA, Antena 3 a difuzat 11 spoturi de promovare a proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana (88 de difuzari), B1 TV - 11 spoturi (135 de difuzari), Realitatea TV - 4 spoturi (15 difuzari), Romania TV - 11 spoturi (111 difuzari), TVR 1 - 10 spoturi (67 difuzari), TVR 2 - 10 spoturi (63 de difuzari), Acasa TV - 5 spoturi (25 de difuzari), Antena 1 - 9 spoturi (45 de difuzari), Kanal D - 5 spoturi (32 de difuzari), Prima TV - 8 spoturi (36 de difuzari), Pro TV - 4 spoturi (13 difuzari), Etno TV - 10 spoturi (45 de difuzari) si Taraf TV - 11 spoturi (47 de difuzari).

Prezenti la sedinta de marti a CNA, reprezentantii principalelor televiziuni nationale au spus ca au difuzat spoturile privind subiectul Rosia Montana cu respectarea legislatiei audiovizuale privind comunicarile comerciale.

Pe de alta parte, potrivit monitorizarii CNA, la postul B1 TV au fost trei emisiuni ("Capital TV", "Business B1" si "Pretul aurului") sponsorizate de compania Rosia Montana Gold Corporation, in timp ce la Romania TV - 4 emisiuni ("Excelenta romaneasca", "Romania devreme", "Salarii, economica" si "Stiati ca?") sponsorizate de RMGC.

Durata medie zilnica a dezbaterilor dedicate subiectului Rosia Montana la Antena 3 a fost de 113,64 minute, la B1 TV - 97,55 minute, la Realitatea TV - 110,55 minute, la Romania TV - 36,09 minute, iar la Digi 24 - 30,64 minute.

Totodata, potrivit CNA, Antena 1 a difuzat, incepand din 9 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective pe subiectul Rosia Montana din Bucuresti, Rosia Montana si Alba.

Pro TV a difuzat, incepand din 1 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Sibiu, Cluj, Bistrita, Rosia Montana.

TVR 1 a difuzat, incepand din 1 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Cluj, Alba, Rosia Montana, Timisoara, Iasi, Oradea, Londra, Paris.

Kanal D a difuzat, incepand din 9 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Cluj, Rosia Montana.

Prima TV a difuzat, incepand cu 3 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti si Rosia Montana.

Realitatea TV a difuzat, incepand cu 1 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Timisoara, Cluj si Rosia Montana.

Romania TV a difuzat, incepand din 8 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Rosia Montana, Arad si Bucuresti.

B1 TV a difuzat, incepand din 1 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Cluj, Sibiu, Rosia Montana.

Antena 3 difuzeaza, incepand din 2 septembrie, stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti si Rosia Montana.

Digi 24 a difuzat incepand din 1 septembrie stiri, reportaje, transmisiuni cu actiuni colective din Bucuresti, Cluj, Brasov, Sibiu, Paris, Rosia Montana, Timisoara, Iasi.

Subiectul Rosia Montana a fost discutat marti in absenta a trei membri ai Consiliului (Narcisa Iorga, Florin Gabrea si Valentin Jucan). Acestia au decis sa paraseasca sala de sedinte a Consiliului dupa ce i-au cerut lui Christian Mititelu, un alt membru al CNA, sa nu ia parte la discutarea subiectului Rosia Montana, intrucat acesta din urma s-a pronuntat public impotriva proiectului din Apuseni.

"E un subiect foarte complicat, complex (...) Domnul Cristian Mititelu, in calitate de membru al Aliantei Civice si de membru al CNA, s-a pronuntat asupra subiectului, fapt care este de natura nu sa incurce dreapta judecata (a CNA, n.r.), ci sa alimenteze ulterioare suspiciuni. Il rog pe domnul Mititelu sa nu creada ca o recuzare din cvorumul de astazi ar insemna vreo bruscare, umilinta, luare de pozitie impotriva dansului, ci un act de constinta pentru care eu il stimez ca si pana acum", a spus Florin Gabrea.

Totodata, Narcisa Iorga a citat un comunicat de presa cu titlul "Noi, viermii - inapti, inculti si ciumpalaci - protestam", facut public in 18 ianuarie 2012, despre care Iorga a spus ca este semnat de mai multe persoane, printre care si de Christian Mititelu (in calitate de vicepresedinte al Aliantei Civice), care se pronuntau astfel impotriva proiectului de la Rosia Montana. Ea a mai spus ca Mititelu a fost declarat incompatibil de catre Agentia Nationala de Integritate (ANI), tocmai pentru dubla sa calitate - de membru al CNA si de vicepresedinte al Aliantei Civice.

La randul sau, Christian Mititelu a spus ca argumentul lui Florin Gabrea "nu este unul serios". Mititelu a precizat ca el nu a tinut vreun discurs pe tema Rosia Montana, ci o organizatie din care face parte - Alianta Civica - a exprimat un punct de vedere, care poate fi exprimat intr-o tara democratica. "Noi aici nu discutam proiectul Rosia Montana, ci ce se vede la televizor si ce se aude la radio", a spus Mititelu.

In ceea ce priveste comunicatul citat de Narcisa Iorga, Mititelu a spus ca documentul respectiv este semnat de un numar de ong-uri. "Eu am transmis prin e-mail pozitia Aliantei Civice, aceasta transmisie am facut-o eu pentru ca eu am calculator si am aceasta abilitate de a transmite e-mailuri, pe care actualul presedinte - un om mai in varsta - nu o are. Nu ati vazut semnatura mea (pe document, n.r.)", a spus Christian Mititelu. In plus, Mititelu a precizat ca aspectul incompatibilitatii nu il decide un membru al CNA, ci "se transeaza in justitie", asa cum au spus si "comisiile relevante din Parlament".

In schimb, Narcisa Iorga a spus ca nu va sta la aceeasi masa cu Mititelu, avand in vedere incompatibilitatea sa si faptul ca acesta s-a exprimat impotriva proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana. Ulterior, Iorga a parasit sala de sedinte a CNA, fiind urmata de Florin Gabrea si de Valentin Jucan.

Dupa plecarea celor trei membri din sala de sedinte, restul membrilor CNA au continuat discutarea subiectului Rosia Montana.

Totodata, Christian Mititelu a spus ca "aceasta iesire din sala are ca scop, de fapt, impiedicarea unei dezbateri a unui subiect foarte important in ceea ce priveste audiovizualul romanesc, puternic marcat de campaniile societatii Rosia Montana Gold Corporation".

Pe de alta parte, din 1 septembrie, in centrul Bucurestiului si in mai multe orase din tara au avut loc numeroase proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri