Ofertele au fost depuse de consortiile formate din KPMG Romania, Siveco Romania, Avantera SRL, Sysdom Proiecte SRL si Plagiat pl Sp.z o. o. (Polonia), precum si de Insoft Application SRL, AAM Management Information Consulting (Ungaria) si Insoft Development&Consulting SRL.

"Imbunatatirea si modernizarea proceselor si activitatilor de preluare, evaluare si informare privind tezele de doctorat si de gestionare a titlurilor universitare va fi efectuata prin intermediul unui studiu exhaustiv al modului de lucru folosit in mod curent si reproiectarea proceselor identificate utilizand un sistem informatic dedicat modelarii, executiei si monitorizarii proceselor de lucru. Concomitent cu analizarea si redefinirea proceselor de lucru va fi implementata si o solutie informatica de gestiune a tezelor de doctorat si a titlurilor universitare ce va fi integrata cu sistemul informatic dedicat modelarii, executiei si monitorizarii proceselor de lucru, formand astfel o platforma integrata ce va permite gestiunea tezelor de doctorat si a titlurilor universitare conform proceselor de lucru identificate si implementate. Solutia (...) va include si un modul de verificare anti-plagiatura ce va integra un serviciu extern prin intermediul caruia vor putea fi efectuate verificari antiplagiat", se arata in anuntul de participare publicat in prima parte a lunii august pe www.e-licitatie.ro.

Introducerea acestor instrumente moderne de sprijinire a activitatilor de preluare, evaluare si informare privind tezele de doctorat si de gestionare a titlurilor universitare vor "genera un cadru procedural clar", dedicat activitatilor vizate ce va ajuta la optimizarea muncii personalului ce ia parte la aceste activitati si la cresterea calitatii procesului doctoral, se mai spune in anunt.

"Pentru a sustine implementarea instrumentelor software si derularea proceselor intr-un mediu sigur, proiectul include echipamentele si licentele software necesare pentru gazduirea sistemelor precum si echipamente ce vor permite securizarea prin certificate client, prin carduri si cititoare smartcard pentru toti beneficiarii proiectului", se precizeaza in anunt.

Citeste si:

Denumit "Servicii pentru actualizarea proceselor si cadrului metodologic si informatic pentru preluarea, evaluarea si informarea cu privire la tezele de doctorat si gestionarea titlurilor universitare in cadrul Ministerului Educatiei Nationale", proiectul va fi finantat din fonduri europene si va avea o durata de 14 luni.

Proiectul se inscrie in Strategia Ministerului Educatiei Nationale de crestere a transparentei decizionale in acordarea titlurilor stiintifice si didactice.

Conform strategiei, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, comisie de experti constituita de Ministerul Educatiei Nationale, are ca atributii elaborarea criteriilor si stabilirea bazelor de date international reprezentative pentru fiecare domeniu specific, iar unitatile de invatamant superior au atributii complete in ceea ce priveste acordarea titlurilor stiintifice si didactice, inclusiv solutionarea contestatiilor.