Solicitarea societatii Realitatea Media SA de modificare a denumirii televiziunii The Money Channel in RTV si o notificare cu privire la modificarea actionariatului secundar al societatii se afla pe ordinea de zi a sedintei CNA de joi.

In ultimele luni, societatea Realitatea Media SA a anuntat in mai multe randuri ca detine marca inregistrata "RTV" si a facut mai multe demersuri pentru ca aceasta sa nu mai fie folosita de televiziunea Romania TV.

Astfel, marca "RTV" este disputata in instanta de societatea Realitatea Media SA (care detine licenta audiovizuala a televiziunilor Realitatea TV si The Money Channel) si de societatea Ridzone Computers SRL (care detine licenta audiovizuala a televiziunii Romania TV/ RTV).

Pe 2 august, Realitatea Media SA a dat in judecata societatile Ridzone Computers SRL, RTV Satellite Net SRL (principalul actionar al Ridzone, n.r.), dar si societatile RCS&RDS SA, Romtelecom SA si UPC Romania SRL si Consiliul National al Audiovizualului, obiectul dosarului inregistrat la Tribunalul Bucuresti fiind "alte cereri incetare utilizare marca «RTV»". Urmatorul termen in acest proces este 20 noiembrie.

Pe de alta parte, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis, in sedinta din 22 august, sa trimita Romania TV o scrisoare de atentionare prin care i-a cerut televiziunii sa nu mai utilizeze sigla "RTV", pana la pronuntarea instantei privind aceasta marca.
In sedinta din 22 august, CNA a analizat o somatie-notificare publica depusa de Realitatea Media prin care reprezentantii societatii au solicitat revocarea deciziei CNA privind licenta audiovizuala pentru difuzarea prin satelit a televiziunii Romania TV, apartinand S.C. Ridzone Computers SRL Ploiesti, intrucat televiziunea utilizeaza denumirea "RTV", pentru care Realitatea Media detine marca inregistrata.

Citeste si:

Potrivit documentatiei depuse la CNA de Realitatea Media la momentul respectiv, Tribunalul Bucuresti (TB) a decis, pe 7 august, suspendarea de indata a utilizarii marcilor "RTV" si "Noi facem realitatea" de companiile SC Ridzone Computers SRL si SC RTV Satellite Net SRL, iar hotararea TB trebuia aplicata pana la solutionarea actiunii intentate de Realitatea Media. Decizia TB a mai dat dreptul Realitatea Media sa emita programe pe frecventa RTV. Instanta a mai stabilit ca publicul a fost indus in eroare, confundand cele doua televiziuni.

"(...) subscrisa (Realitatea Media, n.r.) este titularul marcilor Realitatea Media, Realitatea TV, RTV, «Tu faci realitatea», «Asta e realitatea», Forever News, Newsin, «Fabrica de continut», Newsmagazine, News, News Flash, precum si titularul depozitelor reglementare pentru marcile «Fabrica», «Test de stres», «Ultima ora» - depozite constituite anterior depozitelor S.C RTV Satellite Net S.R.L. Prin utilizarea de catre SC Ridzone Computers SRL si S.C RTV Satellite Net S.R.L, in mod profund nelegal a denumirii «Romania TV» si mai ales a acronimului «RTV», pana in prezent, cele doua societati au cauzat societatii noastre prejudicii grave, fapt ce a contribuit in mod semnificativ la destabilizarea pe piata a societatii noastre si a contribuit, in final, la starea de insolventa a Realitatea Media S.A", se arata in adresa depusa la CNA de Realitatea Media la momentul respectiv

De asemenea, Realitatea Media SA spunea in adresa respectiv ca este singura entitate indreptatita sa foloseasca marca "RTV" (cu toate apanajele acesteia: sigla, denumire).

"Si orice tip de utilizare a acesteia sau a uneia de natura a crea confuzie in detrimentul nostru (cum sunt «Romania TV» si «RTV») de catre o persoana care nu are nici consimtamantul nostru si nici vreun drept legitim reprezinta o grava eroare a drepturilor noastre. Prin folosirea de catre Ridzone Computers in cadrul serviciului programe TV cu denumirea TV, a marcilor RTV si Romania TV, prin afisarea lor in partea dreapta a ecranului, se produce o stare de confuzie pentru public, deoarece toate stirile produse de Realitate Media sub marcile sale «RTV», «Realitatea TV» sunt difuzate de ani de zile pe postul de televiziune Realitatea TV detinut de societate", mai spunea la momentul respectiv Realitatea Media.