“Vom fi capabili sa le evaluam in prognoza noastra de la sfarsitul primului trimestru al noului an”, au mai spus reprezentantii companiei.

Domeniul outdoor face parte din piata de OOH (out-of-home: panotaj stradal, reclame in lifturi, toalete, parcari, sali de asteptare) care va ajunge anul acesta la circa 28 de milioane de euro, in scadere cu circa 5% fata de 2012, conform estimarilor agentiei de media Initiative.

Pe de alta parte, analistii Zenith Romania cred ca 2014 va fi „anul mult asteptat” in care veniturile din publicitate ar putea reveni pe crestere.

Citeste si:

„Suntem optimisti pentru ca avem evenimente de anvergura care ar trebui sa atraga si la nivel local investitii aditionale. Suntem optimisti pentru ca, indiferent de evolutia PIB sau scaderea consumului, scaderea cumulata din ultimii ani ai pietei de media a depasit si cele mai negre estimari. Suntem totusi rezervati, caci, politicul local isi poate pune amprenta, asa cum a mai facut-o in acesti ultimi ani, adancind criza in care industria de media se afla deja. Au trecut 5 ani de caderi succesive, 2014 il preconizam pe crestere usoara de 1, 9%. Dincolo de valoare, credem ca importanta majora a trendului si in sustenabilitatea lui pentru anii urmatori”, explica reprezentantii agentiei.

Investitiile in publicitate vor fi anul acesta de circa 295 de milioane de euro, cele in televiziune reprezentand 183 de milioane de euro, iar cele in internet aproximativ 46 de milioane de euro. Ziarele si revistele vor atrage 19 milioane de euro, investitiile in radio 19 milioane de euro, iar cele in OOH (out-of-home) 28 de milioane de euro.

“TV-ul ramane dominant intre canalele de media folosite pentru promovare, dar va urma o scadere scadere si o stabilizare a mediilor non-TV, pe fondul cresterii atat a investitiilor cat si a ponderii in mix a digitalului. Digitalul, care a reusit sa devina a 2-a medie ca importanta dupa TV in 2013, isi continua cresterea naturala. Ne asteptam ca digital video advertising-ul sa aduca un suflu nou si sa altereze un pic raportul de forte intre performance (publicitate prin Google, Facebook si Yahoo!) care a crescut agresiv in ultimii ani si display. O necunoscuta ramane publicitatea pe panouri (outdoor)”, mai spun oficialii Zenith Media.