Ofertele au fost depuse de RST Media SRL Bucuresti, unde Radu Teodor Soviani detine 100% din partile sociale, si LDK Consultants Engineers&Planners SRL Bucuresti, controlata de LDK-Consultants Engineers And Planners (Grecia) - 83,87% si Marianna Kondylidou - 16,13%.

Valoarea estimata a contractului de prestari servicii, care include si pozitia de purtator de cuvant, a fost estimata la 1,1 milioane de lei (TVA inclusa) pentru trei ani.

"ASF este intr-un proces de optimizare a cheltuielilor inclusiv in ceea ce priveste personalul angajat. La momentul infiintarii ASF, personalul rezultat prin suma personalului departamentelor de comunicare din CNVM, CSSPP si CSA numara 23 de angajati. In procesul de evaluare si restructurare al institutiei este inclus si Departamentul de comunicare. Rezultatul final tintit este optimizarea cheltuielilor, inclusiv prin externalizarea anumitor servicii care tin de relatiile publice care sa compenseze eficient restructurarea la nivelul departamentului. Scopul este obtinerea unui rezultat eficient atat la nivelul relatiilor publice, cat si la nivelul costurilor", se arata intr-un raspuns al ASF remis la solicitarea MEDIAFAX la finele lunii septembrie, dupa publicarea anuntului de participare pe www.e-licitatie.ro.

"Radu Soviani nu conduce Departamentul de Comunicare al ASF, fiind doar purtatorul de cuvant al institutiei pentru o perioada limitata la durata contractului", se mai spunea in raspunsul autoritatii de reglementare.

Initial, experienta necesara pentru purtatorul de cuvant era de 10 ani, insa ulterior a fost redusa la trei ani.

"In privinta experientei solicitate purtatorului de cuvant, potrivit fisei de date, publicata in SEAP (www.e-licitatie.ro), care reprezinta cerinta minima de selectie, experienta minima este de pana la 3 ani. In mod eronat, in caietul de sarcini a aparut o informatie diferita legata de experienta minima, care va fi rectificata si de aceea facem precizarea inca o data ca experienta minima solicitata este de pana la 3 ani. In scopul indeplinirii serviciului de purtator de cuvant al autoritatii contractante", se arata in raspunsul ASF.
RST Media a fost infiintata in anul 2004 si, potrivit datelor disponibile la Ministerul Finantelor Publice, a inregistrat o cifra de afaceri de 309.121 lei si un profit net de 66.529 lei in 2012. Cu un an in urma, afacerile firmei au atins 409.510 lei, iar profitul net s-a ridicat la 128.078 lei.

Citeste si:

Cu un numar mediu de doi angajati in 2012, RST Media are ca obiect activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune.

LDK Consultants Engineers&Planners si-a inceput activitatea in anul 1998.

Anul trecut, afacerile societatii au atins 2,08 milioane de lei, de la 4,66 milioane de lei in 2011, iar profitul net a coborat de la 154.143 lei la 130.961 lei.

Cu 5 salariati in 2012, societatea activeaza in domeniul consultantei pentru afaceri si management.

ASF si-a inceput activitatea la finele lunii aprilie a acestui an, prin preluarea si reorganizarea tuturor atributiilor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Sursa foto: https://www.facebook.com/pages/sovianicom