Actorul american Paul Walker i-a lasat fiicei sale Meadow, in varsta de 15 ani, intreaga lui avere, estimata la 25 milioane de dolari, informeaza site-ul revistei People, citat de Mediafax.

Starul francizei "Fast & Furious" a murit la varsta de 40 de ani intr-un tragic accident de automobil, pe 31 noiembrie. Bunurile aflate in posesia actorului valoreaza 25 milioane de dolari, potrivit testamentului acestuia.
Aceasta mostenire nu este insa lipsita de complicatii.
Tatal lui Paul Walker, care a fost numit executor al testamentului starului, a depus o petitie prin care a cerut tribunalului sa o numeasca pe Cheryl, mama actorului, drept tutore legal al lui Meadow. Insa fiica lui Paul Walker locuieste cu mama sa, Rebecca Soteros.
Potrivit vointei actorului, tatal sau a cerut justitiei ca sotia sa Cheryl sa fie numita si in functia de administrator al averii starului.
Paul Walker si Roger Rodas, prieten si partener de afaceri al actorului, au murit pe 30 noiembrie, dupa ce automobilul in care se aflau a depasit spatiul carosabil si s-a izbit de un stalp si de un copac, explodand la cateva secunde dupa impact. Actorul si prietenul sau participasera cu putin timp inainte la o gala de caritate organizata in beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.
Ramasitele pamantesti ale celor doua victime au fost identificate cu ajutorul radiografiilor dentare, intrucat trupurile lor suferisera arsuri severe.
Certificatul de deces al actorului Paul Walker, starul francizei "Furios si iute", confirma faptul ca starul american nu a murit doar din cauza traumatismelor violente, ci si a arsurilor suferite.
Potrivit aceluiasi document, starul american, care si-a pierdut viata la varsta de 40 de ani, a ars de viu, la cateva clipe dupa impact. Moartea sa a fost una rapida.
Familia si prietenii lui Paul Walker si-au luat ramas bun de la actor, in cadrul unei ceremonii organizate pe o plaja din Santa Barbara, pe 15 decembrie, la o zi dupa ce ramasitele pamantesti ale starului american au fost incinerate, iar cenusa sa a fost depusa la cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles.
Paul Walker si-a inceput cariera de tanar, fiind protagonistul mai multor reclame. In 1986, el a debutat intr-un rol in filmul "Monster in the Closet".
Au urmat numeroase roluri in seriale TV, precum "Highway to Heaven", "Throb" si "Tanar si nelinistit". Incepand din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri in filme precum "Varsity Blues" (1999), "The Skulls" (2000), "Timeline" (2003), "Flags of Our Fathers" (2006).
Actorul a devenit celebru jucand in franciza "Furios si iute/ The Fast and The Furious". Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, in Statele Unite ale Americii, lungmetrajul "Hours", in care Paul Walker are un rol important. El a mai jucat in drama politista "Brick Mansions", aflat in postproductie si care va fi lansat in 2014.
Filmul de actiune "Fast and Furious 7", ale carui filmari au fost oprite dupa moartea subita a actorului Paul Walker, va fi lansat pe 10 aprilie 2015, a declarat pe 22 decembrie, actorul Vin Diesel, unul dintre starurile acestei francize.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri