Jimmy Kimmel, care modereaza show-ul nocturn "Jimmy Kimmel Live!", difuzat de televiziunea americana ABC, a imitat astfel celebrul selfie realizat de vedeta de televiziune Ellen DeGeneres la cea de-a 86-a gala de decernare a premiilor Oscar, din 2 martie, si care a devenit cel mai popular mesaj publicat pe platforma Twitter, dupa ce a fost preluat (retweet-uit) de peste un milion de utilizatori ai retelei.

"The EllenShow - fara Brad Cooper, dar cu trei membri ai familiei Clinton si Kimmel: Bill Clinton, Hillary Clinton si Chelsea Clinton", a scris sambata realizatorul TV Jimmy Kimmel pe Twitter, referindu-se la selfie-ul realizat de Ellen DeGeneres, in care au aparut, printre altii, Angelina Jolie, Brad Pitt, Meryl Streep, Julia Roberts, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Lupita Nyong'o si Kevin Spacey.

Jimmy Kimmel a realizat selfie-ul dupa ce a luat un interviu familiei Clinton, in fata a peste 1.000 de studenti, la finalul congresului Clinton Global Initiative University, care a avut loc la Universitatea din Tempe, Arizona, intre 21 si 23 martie.

Bill Clinton a fost de doua ori presedinte al Statelor Unite ale Americii, intre 1993 si 2001, iar sotia lui, Hillary Clinton, a fost Secretar de Stat in administatia actualului presedinte al SUA, Barack Obama.

Citeste si:

Jimmy Kimmel, in varsta de 46 de ani, si-a inceput cariera in radio, in 1984, pe cand se afla inca la liceu, prezentand o emisiune duminicala la postul de radio al Universitatii Nevada din Las Vegas, KUNV-FM. A debutat in televiziune in 1997, in calitate de coprezentator al emisiunii-concurs "Win Ben Stein's Money", care i-a adus un premiu Daytime Emmy in 1999. In ianuarie 2013, Jimmy Kimmel a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

"Selfie" - autoportret fotografic realizat cu un telefon mobil si publicat apoi online pe retelele de socializare - a fost ales cuvantul anului 2013 de editorii Dictionarelor Oxford, lucrari de referinta ale limbii engleze.

Cuvintele anului: bitcoin, selfie si fainosag au devenit buzzwords