Societatea Romana de Televiziune (SRTv) vrea sa infiinteze un departament de business, care sa dezvolte Televiziunea Romana in online, sa creasca numarul de persoane care se ocupa de vanzarea de publicitate si sa exploateze financiar Arhiva televiziunii publice.

Anuntul a fost facut de Lucian Romascanu, consilier in chestiuni de management al presedintelui-director general al TVR, Stelian Tanase, joi, la evenimentul International Digital Forum, potrivit Mediafax.

"Noi incercam sa dezvoltam zona de new business. Vom repropune Consiliului de Administratie infiintarea unui departament de business, in care zona de online, Video-on-Demand si de monetizare a Arhivei reprezinta o directie strategica (...) Suntem convinsi ca avem o mina de aur si vrem sa o ducem catre public si sa si castigam bani din asta", a spus Lucian Romascanu. Totodata, Lucian Romascanu a declarat ca in acest moment exista o structura de marketing comunicare si de vanzari de publicitate in TVR, insa aceasta nu acopera aspecte importante si necesare intr-o televiziune.

"Parti importante dintr-un departament de marketing, normale, ale unei televiziuni nu fac parte din departamentul de marketing al Televiziunii Romane, precum activitatea de promo, de grafica. Sunt in afara departamentului. Pe partea de vanzari de publicitate este o subdimensionare flagranta a schemei. In acest moment exista doar trei persoane in televiziunea publica care se ocupa direct de vanzarea de publicitate si nu exista o abordare coordonata in ceea ce priveste dezvoltarea de business online. In intentia noastra vor exista departamente diferentiate pe misiunile lor", a spus Lucian Romascanu. El a mai spus ca exista intentia crearii unui departament de marketing si comunicare, "care sa se ocupe exclusiv de partea aceasta si care sa integreze toate serviciile necesare". "Si ne propunem sa avem un departament comercial care va avea si sectorul de vanzare de publicitate bine completat cu personal. Si, de asemenea, intentionam sa avem si o zona de business care sa se ocupe de monetizarea unor servicii in care TVR exceleaza, de productie, de studiouri s.a.m.d., de monetizare a Arhivei TVR", a afirmat Lucian Romascanu.

De asemenea, TVR isi propune sa dezvolte partea de continut online in TVR, "care in acest moment sufera", dar si partea de e-commerce si de Video-on-Demand (VOD). "Exista un proiect de VOD care este functional in acest moment, tvrplus.ro, si pe care il dorim regandit si vrem sa cream posibilitatea ca acel continut premium sa poata fi accesat pe bani", a explicat Romascanu. El a subliniat insa ca toate aceste planuri trebuie sa fie aprobate de Consiliul de Administratie al TVR si sa se incadreze in termenii programului de redresare economica si ai memorandumului Guvernului din 2012. International Digital Forum 2014 este organizat la Bucuresti de Asociatia pentru Comunicatii Digitale (ACD). La eveniment participa reprezentanti ai industriei de telecomunicatii din Romania si din strainatate, ai unor companii precum Orange, SES, Eutelsat, Google, dar si membri ai autoritatilor romane care reglementeaza acest domeniu, intre care Ministerul Comunicatiilor, Societatea Nationala de Radiocomunicatii si ANCOM.

Sursa foto: Flickr/Alec Couros

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri