Marea Britanie este pe locul patru in lume dupa valoarea brandului de tara, care valoareaza acum 2,83 trilioane de dolari (echivalentul a 1,8 trilioane de lire sterline), relateaza The Telegraph.

Cum se calculeaza "valoarea unei tari"?

"Valoarea" brandului unei tari este determinata pe baza a 195 de parametri grupati sub patru categorii umbrela, respectiv bunuri si servicii, turism, talent si investitii, acestea fiind apoi corelate cu produsul intern brut al tarii respective.

Romania este pe locul 48 in lume, cu o valoare a brandului de tara de 127 miliarde de dolari, situata intre cea a Nigeriei (132 miliarde dolari) si Bangladesh (115 miliarde dolari). Cresterea in cazul Romaniei a fost cu cinci puncte fata de anul trecut.

Sursa captura foto: Brand Finance.

Marea Britanie a reusit sa-si creasca valoarea brandului prin prisma revenirii economiei tarii, insa a pierdut un punct la categoria "talent" din cauza politicilor dure impotriva imigratiei, care au impiedicat integrarea studentilor din afara Uniunii Europene in universitati si mediul de afaceri.

Citeste si:

Statele Unite detin coroana ca cel mai valoros brand de tara de pe glob, dupa o crestere cu 7 puncte anul acesta, la 19,26 trilioane de dolari, de trei ori mai mare decat tara de pe locul doi, China, cu o valoare de 6,35 trilioane de dolari. Ocupanta primului loc nu va fi detronata curand. "Cu toate ca actiunile Statelor Unite pe scena indoiala sunt puse adesea la indoiala, politica interna fiind in impas pe fondul unei polarizari, Statele Unite vor detine suprematia pentru multi ani, avand in vedere ca de cateva decenii sunt o forta proeminenta in finante, entertainment, democratie si tehnologie", sustine CEO-ul Brand Finance.

Iata care sunt cele mai valoroase branduri de tara din lume:

TARA VALOARE 2014 (MLD. $) +/- FATA DE 2013 (PUNCTE)
1. Statele Unite 19,261 1,271
2. China 6,352 242
3. Germania 4,357 355
4. Marea Britanie 2,833 478
5. Japonia 2,458 195
6. Canada 2,212 349
7. Franta 2,076 139
... ... ...
11. Rusia 1,167 -90
... ... ...
20. Polonia 602 105
... ... ...
41. Republica Ceha 180 25
... ... ...
48. Romania 127 5

Secretul Germaniei

Germania completeaza podiumul si se claseaza pe locul trei, cu o valoare a brandului de tara de 4,36 trilioane de dolari. Cu toate ca nu este cel mai bogat, brandul de tara al Germaniei este cel mai puternic din lume. Cum se explica asta? Germania este de neintrecut cand vine vorba de reputatia si eficienta in domeniul productiei, dar si in privinta ratei extrem de scazute a somajului. In plus, castigarea campionatului mondial de fotbal a fost un alt factor cheie care a ajutat Germania sa surclaseze tara care a detinut titlul de cel mai puternic brand anul trecut - Elvetia.

La capatul opus al spectrului, criza din estul Europei si-a lasat amprenta asupra unor tari. In timp ce Rusia a pierdut 7 puncte fata de anul trecut, ajungand la 1,17 trilioane de dolari din cauza sanctiunilor economice si a prabusirii preturilor la petrol, Ucraina a avut cea mai radicala scadere de anul acesta, de 37 de puncte, valoarea tarii fiind de 80 de miliarde de dolari.

Cea mai rapida crestere a avut-o insa Qatar, care a adunat 39 de puncte in plus fata de 2013, brandul tarii valorand acum 256 miliarde de dolari.