Achizitia ESS de catre RR Media va oferi posibilitatea grupului israelian sa isi dezvolte platforma de digital media ajungand in casele a peste 17 milioane de posesori de televizoare din Europa Centrala si de Nord.

RR Media va prelua cea mai mare parte a atributiilor companiei romanesti, mai ales in zona de customer service, inginerie, expertiza tehnologica si suport de vanzari, printre care canalele de televiziune Eurosport, AXN, Paramount, MTV, VH1 si altele.

RR Media a fost asistata juridic de catre avocatii casei de avocatura NNDKP.

“Achizitia ESS este parte a strategiei noastre de a ne accelera dezvoltarea in zona Europei. Totodata, acest pas ne va asigura o infrastructura in zona de distributie, dar si talent local, cat si posibilitatea de a ne extinde serviciile, in special in zona de servicii prin fibra si satelit in Europa Centrala”, a declarat Avi Cohen, CEO al RR Media.

Citeste si:

La randul sau, Cristinel Popa, CEO si proprietar al ESS, sustine ca se arata extrem de incantat de parteneriatul incheiat.

Urmare a achizitiei, RR Media se asteapta ca venitul marginal obtinut in urma tranzactiei sa se ridice la circa 7 milioane de dolari in regiune Europei Centrale pana la finalul anului viitor. Mai mult, RR Media se asteapta ca in primul trimestru din acest an sa genereze venituri de peste 30 de milioane de dolari si un EBITDA de circa 4 milioane de dolari.

RR Media furnizeaza solutii media digitale pentru peste 650 de canale si detine drepturi de difuzare pentru peste 100.000 de ore de sport si evenimente in direct in fiecare an.