Premiile de anul acesta ridica la 21 numarul total de premii castigate de McCann Bucuresti in cadrul Festivalului Cannes Lions, in cinci ani consecutivi.

Campania „Ghita Ciobanul”, dezvoltata pentru Vodafone Romania a castigat, in premiera pentru Romania, Bronze Lion la Categoria Creative Effectiveness. Campania „Bunici de Duminica”, dezvoltata pentru pentru acelasi client, a castigat 2 Bronze Lion la Categoria Promo&Activations si un Bronze Lion la Categoria PR.

“Cand publicitatea imbratiseaza realitatea, se nasc legendele noii lumi digitale. Cu Ghita, am reusit sa construim eficienta de business care a spart barierele oricaror recunoasteri nationale si internationale, pana la Cannes Effectiveness, devenind astfel cea mai premiata idee din grupul Vodafone”, a declarat Laura Barbu, director brand & marketing communication in cadrul Vodafone Romania.

"E al cincilea an consecutiv cand Cannes nu e o simpla vacanta, ci un nou motiv de a organiza o petrecere. Anul acesta sarbatorim al 21-lea leu si asta e o bucurie foarte mare, mai ales ca ne aduce si o premiera: primul trofeu din categoria Creative Effectiveness pentru Romania. Sunt mandru ca trofeele de anul acesta sunt pentru Vodafone, unul dintre cei mai mari clienti ai nostri. Am facut o traditie din a castiga premii cu campanii cunoscute de toata lumea, campanii facute pentru clienti mari, pentru branduri puternice. Asta ne ajuta sa ne concentram si sa ridicam stacheta in work-ul de zi cu zi. Acolo sta cheia creativitatii. Felicitari tuturor romanilor care au luat anul acesta premii la Cannes. Sunt idei pe care mi-as fi dorit sa le avem noi. Si asta cred ca e cea mai mare lauda. Sunt trofee aduse pentru Romania si asta e cel mai important. "Impreuna suntem mai puternici", ca sa citez brandul care ne-a adus patru lei anul acesta :)”, a declarat Catalin Dobre,executive creative director McCann Bucuresti.

Citeste si: Dobre, McCann Erickson: In publicitate este ca in fotbal. Toti cred ca pot sa faca reclame si ca au idei

De asemena, campania „Distractie cu bani putini”, dezvoltata de MRM//McCann Bucuresti a avut 3 nominalizari la categoriile Promo&Activations, Media si PR Lions.

Dobre, McCann Erickson: In publicitate este ca in fotbal

Dobre, McCann Erickson: In publicitate este ca in fotbal

Citeste si:

Bilantul premiilor castigate de McCann Bucuresti in cadrul Festivalului Cannes Lions:
- in anul 2011 ROM Autentic (Campania „American ROM”) castiga 9 premii (inclusiv Titanium si 2 Grand Prix)
- in anul 2012 ROM Autentic (Campania „Romanians are Smart”) castiga 3 premii (2 Silver Lion si un Bronze Lion)
- In anul 2013 Vodafone (Campania „Biblioteca Digitala”) castiga 3 premii (2 Silver Lions si un Bronze Lion)
- In anul 2014 Vodafone si ROM Autentic castigau cate un Bronze Lion fiecare pentru Campaniile „Ghita Ciobanul” si respectiv „Bucharest, not Budapest”

Printre clientii McCann Erickson Bucuresti se numara The Coca-Cola Company, Nestlé, Vodafone, L’Oréal, MasterCard Europe, Heineken, Kandia Dulce, Dedeman, KFC.

Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România, fondat de antreprenorul Bogdan Enoiu, fac parte agențiile McCann Erickson, Momentum, UM, McCann PR și MRM Worldwide. La nivel internațional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice rețele de advertising cu birouri în 205 orașe din 132 de țări.