Romanii sunt cei mai incantati de ideea de a invata lucruri noi si interesante, 95% dintre respondentii unei cercetari Discovery afirmand acest lucru, arata raportul “Era Curiozitatii”, realizat de Discovery Networks CEEMEA (Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa) in sapte tari: Germania, Polonia, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Africa de Sud si Turcia.

Dintre cele sapte nationalitati participante la studiu, romanii sunt cei mai echilibrati deoarece alterneaza mai multe moduri de a-si exprima curiozitatea, in functie de interesele lor.

Astfel, 28% din romani cer ajutorul unei alte persoane ca sa afle raspunsul corect al unei intrebari. Romanii se bucura insa si sa invete din proprie experienta, caci 25% au ales modul „Experiente de viata” (”Worldly Investigation”). De asemenea, 21% considera ca e placut sa primeasca o confirmare pentru lucruri pe care le stiu deja.

Dintre toate tarile implicate in sondaj, romanii sunt cei mai incantati de ideea de a invata lucruri noi si interesante (95%) si considera ca e cel mai placut sa faca asta impreuna cu altii (88%).

In proportie de 62%, a doua dupa cea inregistrata in Arabia Saudita (66%), romanii sunt foarte dornici sa invete lucruri noi in fiecare zi si doar 34% dintre ei considera ca e in regula sa nu stie lucruri pe care le-ar putea cauta oricand pe internet.

Cele cinci moduri de manifestare a curiozitatii si felul in care manifesta la romani:


• „Mereu in cautare de informatii” („Fact Farming”) – Cauta informatii de dragul informatiilor;
• „Intreaba un prieten sau chiar un necunoscut” („Phone a Friend or a Stranger”) – Ca sa afle un raspuns, apeleaza la un prieten sau chiar la un necunoscut, care ii poate oferi un context mai clar;
• „Cautari relaxate” („Undemanding Downtime”) – Trece in revista informatii deja cunoscute;
• „Experiente de viata” („Worldly Investigations”) – Aduna cunostinte prin intermediul mai multor tipuri de experiente;
• „Cautari aprofundate” („Rabbit Holes”) – Cauta tot mai multe informatii despre un subiect anume, pe care il aprofundeaza, transformandu-l in pasiune, hobby sau chiar profesie.

Cum afla informatii si cat de curioase sunt alte natiuni

Locuitorii tuturor tarilor din regiunea CEEMEA sunt extrem de interesati sa afle noi informatii, dar nationalitatea si cultura locala influenteaza modul in care fac acest lucru si parerea pe care o au cu privire la nivelul lor de cunostinte generale.
Astfel

Rusii sunt mari amatori de informatii din categoria „diverse”, cu toate ca ii admira pe experti. Respecta parerile specialistilor, dar sunt mai inclinati sa „sape” ei insisi dupa informatii noi, doar de dragul de a le gasi. Si totusi rusii, in proportie de 60%, inclina cel mai putin sa creada ca au un nivel solid de cunostinte generale.
Sauditii si turcii sunt cei mai dispusi sa faca eforturi pentru a-si imbogati cunostintele in fiecare zi. Si lor, si celor din Africa de Sud, le place sa invete socializand. O intrebare adresata unui prieten sau chiar unui necunoscut e modul cel mai frecvent de a-si satisface curiozitatea in toate cele trei tari.
Germanii sunt mai putin interesati sa afle informatii noi, preferand sa le aprofundeze pe cele pe care le au. Modul preferat de a-si exprima curiozitatea este prin „Cautari aprofundate” („Rabbit Holes”). In proportie de 51%, ei sunt si cei mai dispusi sa aiba incredere in Internet ca sursa de noi informatii.
Romanii sunt cea mai echilibrata natie dintre cele participante la studiu in privinta modurilor de a-si exprima curiozitatea. Faptul ca sunt capabili sa alterneze fara probleme toate cele cinci moduri de a-si exprima curiozitatea le permite sa simta placerea in a descoperi noi informatii. Pentru 95% dintre romani, a descoperi ceva nou si interesant le genereaza o reala placere.
Polonezii sunt cei care conteaza cel mai mult pe fortele proprii. Numai 20% dintre ei au declarat ca e in regula sa nu stii ceva, fiindca intotdeauna poti sa cauti raspunsul online. Polonezii sunt preocupati sa exploreze si sa experimenteze lucruri pentru ei insisi, uitand uneori ca timpul liber este absolut necesar si totodata de nepretuit. Dintre toate natiunile chestionate, polonezii utilizeaza cel mai putin modul „Cautari relaxate” („Undemanding Downtime”)

Studiul s-a desfasurat in mai-iunie 2015, cu participarea a 2100 de persoane cu varste intre 16 – 55 de ani, din randul telespectatorilor care urmaresc continut de non-fictiune. In plus fata de rezultatele cantitative, studiul reuneste concluziile a 10 jurnale ce le-au permis participantilor chestionati sa isi descrie mai bine emotiile si opiniile. Aceste informatii au fost completate de interviuri in profunzime cu experti si autori cunoscuti. Studiul a fost realizat in parteneriat cu Sense Worldwide, una dintre cele mai mari companii de cercetare din lume.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri