Jacqui Banaszynski, jurnalista premiata cu Pulitzer: Reporterii nu mai cred ca jurnalismul este un lucru nobil si ca poate fi o cariera

Jacqui Banaszynski are o experienta de peste 30 de ani in presa, de-a lungul anilor acoperind subiecte de pe toate cele sapte continente, inclusiv Antarctica. De asemenea, a scris articole despre SIDA, foametea din Etipioa, Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1988 sau taberele de refugiati.

In 1988 a obtinut Premiul Pulitzer, cea mai importanta distinctie in jurnalism, cu "AIDS in the Heartland" o serie de articole despre viata si moartea unui cuplu gay. Pe de alta parte, in 1986 a fost finalista in cursa pentru Pulitzer cu un text despre foametea din Etiopia. De asemenea, a fost de patru ori in juriul Pulitzer, iar un text editat de ea a castigat in 2005 premiul Loeb Award pentru jurnalism economic.

Preda la Scoala de Jurnalism din Missouri, cea mai veche scoala de jurnalism din SUA, si sustine workshop-uri in toata lumea despre presa si articolele de tip "poveste" (storytelling). In Romania a venit de mai multe ori la invitatia publicatiei Decat o Revista, cea care si organizeaza evenimentul The Power of Storytelling.

Ca jurnalist ati scris foarte multe texte de tip poveste si vorbiti in lumea intreaga despre storytelling. Cum poti sa scrii astfel de texte si in domenii precum jurnalismul economic?

Unele povesti trebuie sa fie doar cu cifre pentru ca informatia este cel mai important lucru si trebuie sa lasam informatia sa fie cat mai clara. Datele despre evolutia Bursei de Valori trebuie lasate simplu, doar cu cifre. Daca pica Bursa pentru ca se intampla ceva in China, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa le dai oamenilor informatia. Dar, dupa ce prezinti stirea trebuie sa gasesti detalii in plus, sa spui <<Ma duc sa caut oameni care sa reprezinte aceasta informatie>>. Nu poti sa faci asta mereu, cu orice stire, dar daca pica Bursa, pti incerca sa gasesti pe cineva care s-a pensionat si depinde de banii de pe Bursa, iar, deodata, totul in viata acestei persoane se schimba din cauza unor lucruri pe care nu le poate controla. Si poti ajungi adanc in viata acestor persoane si poti arata cum le afecteaza vietile. Chiar si acum, cand internetul face ca deadline-urile sa fie tot mai scurte, poti face asta. Pentru ca o poveste nu este despre cat de lunga sau scurta este, ci daca este buna sau nu.

Despre ce ati scrie acum un articol?

Sunt foarte interesata despre cum religia si credintele ne afecteaza viata personala si cea politica. Nu as fi interesata sa scriu despre religie ca institutie, ci despre felul in care partea religioasa ne influenteaza actiunile politice si sociale, despre cum aceasta masa masiva de oameni care pleaca dintr-un loc in altul, cum aceasta migratie si imigratie ne poate schimba identitatile nationale, politice si culturale. Si despre cum vom rezista la acest lucru. Cum aceste schimbari majore cauzate de imigratie modifica societatea si istoria. Si parte a acestor articole despre identitate, as vrea sa scriu despre cine suntem noi, daca chiar suntem definiti de natiunea de care apartinem. Este dificil de explicat, dar as vrea sa stiu de ce intregul sistem de valori pe care il avem ne face sa fim in conflict cu alte sisteme de valori. Sunt chiar interesata de ce nu ne putem intelege. Exact...de ce nu ne putem intelege?

Vi s-a intamplat vreodata sa scrieti un text si apoi sa aflati ca datele sau oamenii despre care ati scris nu erau precum i-ati prezentat? Ca v-ati inselat?

I se intampla oricarui jurnalist, mai ales cand lucrezi sub deadline si nu ai mult timp. Iar, daca scrii despre oameni care sunt foarte buni la a-si spune povestile, la a se promova, cum sunt politicienii...cu siguranta, se intampla. Se intampla si daca scrii despre business, chiar si cand scrii articole poveste despre social, despre oameni simpli. De exemplu, poti sa afli ca oameni care se ocupa de evenimente umanitare au un trecut intunecat. Dar acest lucru se intampla mai des pentru ca uneori nu ai timp sa oferi intreaga poveste corect. Este ceva mai des intalnit in cazul jurnalistilor care se ocupa de evenimente cotidiene. Ti se intampla mereu sa uiti ceva, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa speri ca faci un portret cat mai corect in timpul pe care il ai.

Cum poti sa ramai motivat intr-un domeniu in care in ultimii ani foarte multe publicatii s-au inchis, au fost concediati multi oameni, bugetele pentru redactii au devenit tot mai mici? Ce pot face editorii sa isi motiveze reporterii?

Daca tu ca reporter esti destul de curios si vrei sa afli despre ce se intampla in lume si vrei sa o intelegi, gasesti metoda potrivita sa scrii povestile.
Nu mai poti astepta sa te motiveze institutia, nu mai poti astepta ca editorul sa te motiveze. Editorul iti poate incuraja curiozitatea, iti poate evalua informatiile pe care vrei sa le folosesti in text, dar oamenii astazi trebuie sa se motiveze singuri.

Dintre textele pe care le-ati scris care va este cel mai drag?

Am scris la un moment dat o poveste care nu a castigat niciun premiu. In urma cu ceva timp am intervievat un barbat care acum are aproape aceeasi varsta cu mine. A fost acum aproape 30 de ani. L-am intervievat pe el, dar si pe tatal lui. Era aniversarea terminarii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Tatal fusese in cel de-al Doilea Razboi Mondial si era vazut ca un erou, in timp ce fiul fusese in Razboiul din Vietnam. Amandoi aveau experiente similare, multe dintre ele oribile. Insa, fiul cand s-a intors din Vietnam a venit intr-o America diferita, iar soldatii din acest razboi nu erau vazuti ca fiind eroi...ci, erau vazuti...ei bine, ca fiind ucigasi de copii.
Fiul, dupa ce s-a intors, a inceput sa protesteze impotriva razboiului, dar si sa consume alcool si droguri. Era foarte impotriva razboiului. Iar tatal si fiul s-au instrainat foarte mult din cauza felului in care baiatul s-a intors de la razboi, asa ca nu au vorbit mult timp.

Cand am scris textul, le-am asezat povestile in paralel (n.red. pe pagina de ziar). Nu i-am intervievat impreuna, ci pe rand. Erau experiente paralele si puse una langa alta...puteai vedea diferentele din lumea in care s-au intors, ceea ce i-a separat. Si nu stiu de ce, dar am iubit acea poveste, iar dupa ce am scris-o...in final, cei doi s-au impacat. Pentru ca au realizat ca nu stiau povestea fiecaruia si odata ce au realizat ca aveau experiente diferite, dar, in acelasi timp, foarte similare, cand au realizat ca s-au intors in tari total diferite... si-au vorbit. Stiam ca trebuie sa scriu despre asta, a fost una dintre cele mai bune povesti pe care le-am scris.

Cum va pregatiti pentru un interviu avand in vedere ca nu aveti mereu timp sa va documentati asa cum v-ati dori?

Trebuie sa iti faci putin tema inainte, dar uneori nu ai timp. Asa ca trebuie sa te concentrezi foarte bine in timpul interviului, sa fii foarte curios, sa asculti foarte bine si sa intrebi orice posibil. Trebuie sa gandesti foarte rapid si sa fii foarte atent la celalalt, sa iti imaginezi ce ai putea sa il intrebi ca sa iti zica din experienta lui. Sa fii capabil sa pui intrebari care ar putea sa para stupide, dar te-ar putea ajuta sa inveti, sa stii ce ar interesa pe publicul tau...sa fii ca o masinarie a curiozitatii.

Predati la Missouri School of Journalism. In ce fel sunt diferiti studentii de astazi fata de cei din perioada in care v-ati inceput cariera?

Sunt cateva diferente. Social media, revolutia tehnologica creeaza toate aceste diferente. Jurnalistii tineri folosesc foarte mult tehnologia, dar in acelasi timp se bazeaza foarte mult pe ea, ceea ce inseamna ca pot face enorm din punct de vedere creativ datorita instrumentelor digitale. Pe de alta parte, nu este atat de bine pentru ca se bazeaza pe ele si nu sunt la fel de buni, nu rezolva foarte usor lucrurile care nu merg atunci cand sunt pe cont propriu. Sunt mult mai inclinati sa vorbeasca electronic cu oamenii decat la telefon sau fata in fata. Studentii pe care ii stiu nu sunt la fel de dispusi sa puna sub semnul intrebarii ceea ce zic autoritatile asa cum o faceau jurnalistii din generatiile anterioare. Nu au acea senzatie pe care o aveam noi, aceea ca guvernul ne minte. Deci au mai multa incredere in ceea ce zic autoritatile, nu se simt confortabili sa preseze mult autoritatile. Dar asta se intampla si pentru ca nu mai au aceeasi sustinere a institutiilor in care lucreaza, pentru ca industria trece printr-un haos. Un alt lucru este ca sunt mult mai antreprenoriali...nu-mi place cuvantul acesta. Sunt mult mai dispusi sa plece pe cont propriu, sa isi gaseasca propriul drum, sa incerce un business, sa fie freelanceri. Multi dintre ei pleaca catre alte domenii care le permit sa aiba o viata personala sau venituri mai mari. Nu toti. Dar sunt astfel de decizii individuale pentru ca nu mai exista acea senzatie comuna ca jurnalismul este un lucru nobil si un lucru care sa devina o cariera. Si stiu ca este asa, ca jurnalismul este o cariera. Pentru ca devii mai inteligent, mai bine informat. De asemenea, din cauza social media, tinerii jurnalisti sunt mult mai conectati la stiri sau subiecte pe care sa le imparta cu prietenii in fata subiectelor care intereseaza mai multe lume. Interesele si cunostintele lor sunt mai limitate uneori pentru ca vorbesc unii cu altii.

Au fost momente in care ati vrut sa renuntati la jurnalism?

Da, cu siguranta. Toti trecem prin asta. Dar aveam nevoie de o slujba...si nu o zic ca pe o gluma. Au fost momente in care imi ziceam ca jurnalismul nu este pentru mine, dar aveam nevoie de un loc de munca. Insa, uneori am avut norocul de cate un editor care m-a ghidat si m-a pus sa fac un articol care m-a entuziasmat. Dar cred ca toti trecem prin asta.

Sursa foto: Contul de Facebook al The Power of Storytelling

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Te-ar putea interesa și: