„Educatia este un domeniu in care ar trebui implicati toti liderii media. Pentru ca daca o televiziune imi seteaza ca modele pe Gigi Becali si Florin Salam, atunci avem o problema pentru ca tinerii vor vrea sa devina fotbalisti si manelisti. Asa, in niciun caz, nu va creste tara asta pentru ca este un model gresit. Pro TV avea la un moment dat un rol destul de important in directia asta pe care l-au cam abandonat pentru circ si audienta, ei dadeau cumva o directie. Bineinteles, daca ar exista un brief as face un astfel de proiect, dar ar trebui realizat cu lideri sociali, cu lideri media. Nu este despre <<Hai sa facem niste spoturi, niste advertising>>. Asta nu o sa convinga pe nimeni. Iar asta e misto in felul in care comunicam acum, totul devine foarte complex, se implica PR, televiziune, digital”, afirma Botan.

El adauga ca deocamdata Romania nu are o viziune de tara in domeniul educatiei, iar o idee buna ar fi sa copieze ce fac alte state.

„La nivel de tara nu exista niciun fel de viziune, iar, pentru inceput, sa copiezi o tara ar fi un start bun, sa ai un model si sa te tii de el. Argentina ar fi de luat ca model pentru ca este o piata foarte creativa, mai ales in publicitate. Si nu este o tara care sa straluceasca economic. Un alt model interesant este Israel. Ei se concentreaza pe un sector: tehnologie. Au multi specialisti in zona asta pentru ca au oameni care studiaza afara si lucreaza in Sillicon Valley. Si noi avem o industrie IT foarte puternica, dar creativitatea nu este stimulata, este mai mult o industrie de outsourcing. Si putem mai mult. Pentru ca sunt romani care lucreaza in afara, sunt start-up-uri realizate de romani. Dar nu mi se pare ca se coaguleaza o viziune despre cum sa facem sa nu mai fim un centru de outsourcing, ci unul de idei”, explica managerul.

Citeste si:

In ceea ce priveste publicitatea el spune ca in acest domeniu sngura sansa a Romaniei este sa devina un centru de talent.

“Mai ales ca putem invata de la multi oameni buni care lucreaza in strainatate, care au emigrat profesional in pietele de langa noi, in general in Europa. Este singura sansa pe care o au pietele mici”, spune Adrian Botan.

Wall-Street.ro a lansat proiectul anului: #RomaniaProfesionista. Avand in minte tragedia de la Colectiv, din toamna anului trecut, si schimbarile produse atunci in fiecare dintre noi si in societate, in ansamblu, ne dorim sa fim parte din schimbare. Mai mult, ne dorim sa contribuim, sa conturam acea Romanie profesionista in care sa ne regasim, sa propunem solutii concrete pentru reforma reala de care avem nevoie. Astfel, vom lansa permanent solutii, propuneri si idei ale oamenilor de afaceri, managerilor, antreprenorilor - specialistii care sustin economia reala.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography