Studiourile televiziunilor Antena vor fi mutate, in luna septembrie, la Iride Business Park din Pipera, potrivit lui Sorin Alexandrescu, CEO al Antena Group, prezent la sedinta CNA din 22 martie, pana atunci functionand provizoriu din studiourile de la Romexpo, pentru care au obtinut autorizare CNA.

In cadrul sedintei publice de marti, 22 martie, CNA a autorizat noile studiouri din Complexul Expozitional Romexpo (bulevardul Marasti, nr. 65-67, Bucuresti) ale televiziunilor Antena International si Antena 3 (detinute de societatea Antena 3 SA), Antena 1, Zu TV, Happy Channel (Antena TV Group SA), aceast pas reprezentand "o solutie tranzitorie", "solutia finala" urmand sa fie "implementata in luna septembrie" in Pipera, la Iride Business Park, conform declaratiilor directorului general executiv al Antena Group, Sorin Alexandrescu, scrie Mediafax.

Potrivit acestuia, spatiul din Pipera nu e disponibil in momentul de fata, dar va fi incepand cu 29 aprilie:"Am crezut ca putem gasi o solutie, astfel incat sa nu ajungem in aceasta solutie tranzitorie", a spus Alexandrescu, referindu-se la mutarea sudiourilor si a emiterii semnalului din Romexpo, adaugand ca "fata de actiunea de evacuare a trebuit sa gasim o solutie de avarie".

"In realitate e mult mai bun decat ce am avut noi in Bucuresti-Ploiesti, lasand deoparte argumentele de ordin sentimental care ne leaga de acel spatiu", a sustinut directorul general executiv al Antena Group despre sediul din Pipera. La Iride Business Park, Sorin Alexandrescu a afirmat ca s-au contractat doua structuri, una dintre ele avand "7.000 de metri, pe trei etaje".

"Locatia va fi destinata exclusiv operatiunilor de productie si emisie, reprezentand o clona a sediului din Bucuresti - Ploiesti", potrivit acestuia. Referitor la actiunea de mutare a echipamentelor la Romexpo, acesta a spus ca 100 de oameni au muncit, "astfel incat data de 24 martie sa nu reprezinte intreruperea emisie" (un termen de judecata privind privind solicitarea ANAF in instanta a evacuarii sediilor Antena, n.r.).

Serviciul Licente si Autorizari al CNA a efectuat o noua inspectie la sediul din Romexpo in cursul zilei de luni, 21 martie, si a prezentat fotografiile cu echipamentele tehnice in sedinta din 22 martie, asa cum s-a hotarat in sedinta anterioara (17 martie), cand CNA a amanat luarea unei decizii din cauza unor nelamuriri privind dotarea tehnica a spatiului de la Romexpo.

Constatand existenta statiei de emisie prin satelit si ca spatiile inchiriate, compartimentarea acestora, lista echipamentelor - corespund cu declaratiile din dosarul de solicitare a deciziei de autorizare, CNA a aprobat in unanimitate autorizarea televiziunilor Antena 1, Antena 3, Antena International, Zu TV si Happy Channel, care vor functiona provizoriu, pentru urmatoarea perioada, de la Romexpo.

In aceeasi sedinta, CNA a aprobat modificarea structurii serviciului de programe pentru Antena International care a introdus 37,74% productie proprie (care este productia proprie realizata de Antena 3), a renuntat la 62% programe preluate de la Antena 1, Antena Stars, Antena 3. Productiile audiovizuale ale altor producatori difuzate de Antena International raman in continuare 24,26%, la fel si programele retransmise (Antena 1, Antena Stars, Antena 3) - 38%.

Totodata, Zu TV mareste cu un procent productia proprie (de la 15 la 16%), insa renunta la programele educative (1,6%), la cele culturale (2,4%) si micsoreaza procentul programelor de informare, de la 3,5 la 1,8%. De asemenea, tot in cadrul sedintei de marti CNA a prelungit, in unanimitate, licentele pentru Radio 21 Zimnicea, detinuta de societatea Radio XXI SRL Bucuresti si Radio Trinitas Iasi, detinuta de Patriarhia Romana.

Sedinta publica a CNA de marti, 22 martie, are loc cu cvorum minim - opt membri din cei 11 - fiind prezenti urmatorii: Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu (presedintele CNA), Radu Herjeu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu (vcepresedintele CNA), Calin Cristea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri