Pro TV, cel mai important post de televiziune de pe piata locala, vrea sa participe la Eurovision in locul TVR, televiziunea publica fiind exclusa in urma cu o saptamana de catre European Broadcasting Union (EBU), asociatia care organizeaza competitia, din cauza datoriilor acumulate in ultimii zece ani.

Scrisoare deschisa catre EBU

„Este ca si cum ai participa la Olimpiada, te-ai pregati si apoi ai fi respins ca tara, ca echipa. Este un pic o exagerare, dar despre acest lucru este vorba”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO al Pro TV.

Compania de televiziune a inceput demersurile pentru a participa la Eurovision, competitie care are loc pe 10, 12 si 14 mai, la inceputul acestei saptamani.

„Luni si marti am inceput sa facem primii pasi. Luni i-am scris directorului general al EBU, doamna Ingrid Deltenre. Ieri ne-am oprit din incercarea de a o contacta pe doamna Deltenre si i-am scris lui Martin Osterdahl, producatorul executiv al Eurovision. Nu am primit niciun raspuns oficial. Azi am primit un raspuns scurt: ca nu putem televiza competitia pentru ca nu suntem parte a EBU. Ar trebui sa existe o solutie civilizata pentru a participa la acest eveniment. Sa vedem care sunt conditiile, ce putem face pentru a gasi o solutie pentru a avea Romania in competitia Eurovision”, a mai spus Cesnavicius.

Principalul obstacol pentru Pro TV in a participa la Eurovision este faptul ca este o televiziune comerciala, iar EBU, organizatorul Eurovision, este o asociatie de posturi publice de televiziune.

“Nu este ceva care sa ne impiedice sa participam, de ce noi ca televiziune comerciala nu am putea participa?! Azi vom semna o scrioasare deschisa si ii vom invita pe cei de la Eurovision sa avem o discutie despre ce solutii putem gasi pentru ca Romania sa participe. Daca nu se intampla ceva fundamental, lucrurile vor lua o turnura trista.De asemenea, vom face o petitie online pentru ca daca vom pastra acest lucru sub tacere, doar pentru noi, nu se vor rezolva lucrurile”, a explicat seful Pro TV.

Guvernul Romaniei trebuia sa plateasca pana pe 20 aprilie datoria de aproximativ 10 mil. euro pe care TVR o are fata de EBU. La editia din acest an a Eurovision publicul il votase pe Ovidiu Anton ca reprezentant al Romaniei, cu piesa "Moment of silence".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri