Intr-o lume a televiziunii digitale, streaming-ului video si iPod-urilor, radioul risca sa ramana de caruta. Insa ultimul studiu de audienta, consultat de The Guardian, ne arata ca suntem mai indragostiti de radio ca niciodata. Atata doar ca nu il mai ascultam sub aceleasi forme ca inainte.
Dupa ce a supravietuit, in anii 1980, dezvoltarii canalelor de muzica precum MTV, radioul este acum impins de la spate de revolutia digitala, cu aproape 12 milioane de ascultatori – 26% din adultii din Marea Britanie – accesand frecventele via radioul digital, televiziunea digitala sau Internetul.

Aproape 4,4 milioane de britanici asculta radio la telefonul mobil, in crestere cu 25% fata de anul trecut. Dintre acestia 1,8 milioane au varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani. “In acest mediu al platformelor multiple este absolut vital pentru statiile de radio sa isi ofere continutul pe cat mai multe platforme se poate”, a declarat Paul Jackson, director executiv al Virgin Radio, primul radio care s-a lansat pe platforma de telefonie mobila 3G, in 2005.

Alte 2,7 milioane de persoane asculta radioul sub forma podcast-urilor, descarcate pe iPod-uri sau MP3 playere, comparativ cu cei 1,9 milioane, anul trecut.

“Radioul ramane aproape de inima consumatorilor din Marea Britanie, in ciuda atractiilor generate de alternativele digitale si mobile”, a declarat Andrew Harrison, director executiv al corpului de comert pentru radiourile comerciale din Marea Britanie, Radio Centre. “Telefoanele mobile si Internetul reprezinta o noua oportunitate de ascultare. Tehnologia permite ca consumul de radio sa aiba loc acasa, in timpul unei plimbari, in baie, in masina sau in bucatarie”, a spus Harrison.

De ani de zile, conducerile radiourilor comerciale din Marea Britanie se afla in conflict cu BBC, care a primit partea leului din vechiul spectru de frecvente si a dominat consumul de radio. Situatia nu s-a schimbat pana in prezent.

Aparitia radioului digital le-a permis statiilor comerciale sa se confrunte cu BBC, prin lansarea unor servicii exclusiv digitale, multe dintre ele bazate pe branduri binecunoscute, cum ar fi Emap’s Smash Hits.

Succesul inregistrat de Smash Hits si de statiile digitale ca BBC7 se traduce prin cresterea dramatica a numarului de persoane care asculta posturi exclusiv digitale. Acest numar a crescut cu peste o treime in ultimele 12 luni, pana la 6,1 milioane de persoane in al doilea semestru din 2007, fata de 4,6 milioane in perioada similara a anului trecut.

O alta statie britanica de radio exclusiv digitala, GCap's theJazz, s-a lansat anul trecut, de Craciun si are acum aproximativ de 334.000 de ascultatori. “Internetul ne permite sa interactionam cu ascultatorii mult mai bine decat o puteam face in era analogica”, a declarat Darren Henley, directorul managerial al statiei de radio. “Atitudinea omului de radio traditional este «noi decidem ce e mai bun de acsultat pentru voi». Insa, prin intermediul websiteului, ascultatorii decid continutul”, a conchis Henley.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri