Veniturile obtinute de Aegis in prima jumatate a anului, in valoare de 499 de milioane de lire sterline (738 de milioane de euro), au depasit previziunile analistilor, care au estimat venituri cu 14 milioane de lire sterline (aproape 21 de milioane de euro) mai mici decat cele obtinute.

Grupul Aegis a inregistrat in primul semestru al acestui an o crestere a profitului inainte de taxe de 8,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar acesta a ajuns la o valoare de 41,3 milioane de lire sterline (61 de milioane de euro).

Aegis este un grup international de servicii de comunicare si are operatiuni in Europa si Statele Unite. Grupul detine mai multe companii de cercetare, media si servicii de comunicare, printre care Carat, cea mai mare agentie de media buying din Europa, prezenta si in Romania, Vizeum, Aegis Media, Synovate si Isobar. Valoarea totala a grupului este estimata la aproximativ 2 miliarde de euro.