The Standard este un ziar editat in limba engleza, cu o traditie de 58 de ani, care a fost distribuit la inceputul acestei saptamani in statiile de metrou si la colturile de strada ale aglomeratei metropole Hong Kong. Distribuitorii au pus in circulatie 120.000 de copii ale ziarului, un tiraj de trei ori mai mare decat ultima editie platita si care depaseste si numarul de exemplare ale principalului competitor, The South China Morning Post.

“Pana la ora 8:30, aproape toate copiile au fost insfacate de public. Este mult mai bine decat ne-am fi asteptat”, a declarat Ivan Tong, redactor-sef al ziarului The Standard.

Insa decizia de a anula pretul de sase dolari Hong Kong, echivalentul a 77 de centi americani, contureaza mai degraba efectele implacabile pe care Internetul le are asupra media traditionale decat oportunitatea de a transforma o problema intr-un castig. Dezvoltarea Internetului a fost unul dintre factorii care au dus la cresterea tendintei de lansare a ziarelor gratuite, cu predilectie in Europa.

In timp ce Internetul a muscat din numarul de cititori si din incasarile din publicitate ale presei scrise la nivel global, putine ziare au fost totusi nevoite sa renunte la pretul de vanzare, asa cum s-a intamplat cu The Standard. Cotidianul chinezesc reprezinta un exemplu ilustrativ de ziar platit, care este nevoit sa incerce varianta distributiei gratuite.

Citeste si:

Analisti ai industriei consultati de International Herald Tribune au declarat ca ziarul cu profil de business conta, pentru peste 90% din veniturile din publicitate, pe o singura sursa: o cerinta a Bursei de Valori din Hong Kong, potrivit careia toate companiile listate sunt obligate sa isi publice rezultatele financiare si alte anunturi intr-un cotidian in limba chineza si intr-unul in limba engleza. In ultima perioada, insa, companiilor li s-a oferit alternativa mult mai ieftina de a-si publica anunturile pe Internet. Astfel, incepand din luna iunie, companiilor le-a fost permis sa posteze un anunt scurt in paginile unui ziar tiparit, care sa faca trimitere spre o detaliere a subiectului, in online. La sfarsitul acestui an, obligativitatea pentru orice anunt tiparit se va incheia.

Aceste reglementari au aruncat publicatia The Standard, subsidiara a unuia dintre cei mai mari publisheri chinezi – Sing Tao News, in situatia de a cauta alternative financiare. Logica in afaceri spune ca un ziar gratuit ar avea o circulatie mai mare, iar mai multi cititori ar atrage mai multa publicitate.

Cu toate acestea, specialistii sunt de parere ca impactul Internetului a fost mult incetinit in Asia fata de Statele Unite si Europa Occidentala. “Orice ziar de calibru din Statele Unite se uita de-a lungul tevii pistolului la inamicul sau, Internetul. Insa jurnalismul online nu il ameninta cu atata putere pe cel traditional, in Asia. Peste doi-trei ani, lucrurile vor sta altfel”, a declarat David Armstrong, redactor-sef al ziarului The South China Morning Post.