Primul si cel mai imprtant dintre ele este asumarea responsabilitatii. Organizatia trebuie sa-si asume intreaga raspundere pentru izbucnirea unei crize, chiar daca nu toti factorii declansatori se aflau sub controlul ei. Grunig aminteste doua exemple clasice – scufundarea tancului petrolier Exxon, cand compania a dat vina pe capitan, si criza Tylenol, cand Johnson & Johnson si-a asumat raspunderea chiar daca nu era vina sa.

In cazul crizei financiare din Statele Unite, bancile, guvernul si Trezoreria ar trebui sa-si asume cu totii responsabilitatea, crede Grunig. “O mare parte din populatie crede ca bancile fug de responsabilitate. Au luat decizii proaste, au pierdut o gramada de bani si acum asteapta ca statul sa le salveze. Publicul nu e dispus sa sustina «bail-out-ul», crezand ca bancile ar trebui sa suporte consecintele deciziilor lor. Sunt de acord cu asta”.

Cititi mai mult in MAD, suplimentul Wall-Street de media si advertising.