"Avand in vedere expertiza castigata pe piata romaneasca si cea bulgareasca, am considerat oportun deschiderea unui birou la Praga pentru a putea deservi clientii nostri si pe aceasta piata. Si pe aceasta piata dorim sa ne adjudecam segmentul premium al nisei de indoor, si anume business center-ele si shopping mall-urile ce ofera expunere in fata unei audiente cu venituri ridicate", explica Razvan Marincoi, Marketing Manager, decizia companiei de a intra in Cehia.

Conform statisticilor, piata media din Cehia in 2007 a fost evaluata la aproximativ 1,7 miliarde euro, din care segmentului OOH (care include atat outdoor cat si indoor) i-au revenit 79 milioane de euro. Principalii "spenderi" in OOH au fost: Telefonica O2, Toyota, T-Mobile, Vodafone, Samsung, UniCredit Bank, Volkswagen, GE Money, Renault, BMW, Unilever, mare parte din aceste branduri fiind prezente si in Romania.

"In Cehia oferim spatii in business centere si mall-uri din Praga si Brno. Estimam ca primele campanii vor incepe odata cu perioada propice a sarbatorilor de iarna si ca noul produs din portofoliul nostru, Escads, va atrage atentia advertiserilor din aceasta tara", a adaugat reprezentantul companiei.

Citeste si:

Referitor la actuala conjuctura economica internationala, Razvan Marincoi a comentat: "Intr-o perioada in care toata lumea vorbeste de criza financiara si mesajele sunt pesimiste, noi indraznim sa intrezarim oportunitati. Consideram ca in acest context, advertiserii isi vor regandi bugetele in sensul optimizarii lor, iar indoor-ul este avantajat din acest punct de vedere oferind solutii de promovare masurabile apropiate de punctele de vanzare (points of sale), la un pret redus fata de alte tipuri de media".

Brand Management a fost infiintata in 2004 si activeaza in domeniul publicitatii indoor pe segmentele de centre de afaceri, lanturi de retail si mall-uri in Romania si Bulgaria, avand un numar de 15 angajati si o cifra de afaceri de 1.100.000 euro in 2007.