Publicitatea online: Un mediu in care se cumpara site-uri cu sute de mii de euro si prin care se “plimba” mai multi oameni decat in toate hipermarketurile din tara

Bogdana Butnar, directorul MRM Partners Romania, compania de comunicare digitala din cadrul McCann Worldgroup, crede ca am asistat cu siguranta la o maturizare a pietei de publicitate online, pe fondul cresterii bugetelor de publicitate si a nivelului de intelegere a acestui mediu de promovare.

“Cred ca lucrul cel mai importanta insa este ca pe partea de antreprenoriat online s-au intamplat cateva achizitii si investitii importante care au oferit credibilitate pietei in general. E greu sa nu bagi in seama”, spune Bogdana Butnar.

Aceasta subliniaza faptul ca anul acesta nu a existat o cerere deosebita pentru un anume proiect, lumea ghidandu-se dupa trafic. In schimb, piata autohtona de publicitate online a crescut pe fondul unei combinatii de “inventar romanesc de interes pentru utilizatori si injectia de fonduri”, crede Butnar.

La randul sau, Calin Rotarus, managing director ARBOinteractive, considera ca elementele care au contribuit la consolidarea industriei de publicitate online au fost cifrele Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI), numarul de persoane active in domeniu si gradul lor de competenta, cresterea numarului de departamente online si calitatea acestora in agentii.

Potrivit lui Rotarus, publicitatea online a crescut in volum si valoare pe baza evolutiei de “neoprit” a audientei si constientizarea acestui fenomen. “Exista categorii intregi de oameni care nu concep viata fara cateva ore bune pe zi conectati la Internet”, afirma reprezentantul ARBOinteractive.

In opinia Iulianei Stere, new media manager al agentiei Initiative, piata de publicitate online a crescut cu aproximativ 50%.

“Este clar ca aceasta media si-a dovedit eficienta si clientii au capatat increderea necesara. Putem vorbi de obiceiuri de consum ale advertiserilor, de campanii integrate, iar in perspectiva anului viitor, nimic nu pare mai important. Cele mai mari cresteri le-am observat in publicitatea video si in includerea retelelor sociale in mixul de comunicare”, spune Iuliana Stere.

De asemenea, Laurentiu Pop, deputy managing director HTTPOOL Romania, declara ca ritmul de crestere a pietei online a fost determinat in primul rand de cresterea economica a Romaniei din primele doua trimestre, amplificarea consumului si cresterea bugetelor de publicitate.

Pe de alta parte, Claudiu Gamulescu, online business developer al Boom Advertising, sustine ca piata de publicitate online urmeaza o crestere fireasca, insa nu putem vorbi de o maturizare a acestei industrii nici in urmatorii 2-3 ani.

“Piata online a crescut datorita seriozitatii jucatorilor. Internetul nu mai e locul de joaca al pustilor ci al afacerilor, care obligatoriu trag dupa ele alte afaceri. Oamenii care navigau pe Internet acum sapte ani acum au trecut toti de 30 si iata cum s-a maturizat nu piata, ci userii. Plus ca numarul conexiunilor la Internet este deja foarte mare”, declara Gamulescu.

In plus, Alex Visa, managing partener HyperActive, crede ca advertiserii incep sa descopere, “incet dar sigur”, cum se foloseste Internetul, si mai ales afla ca se poate astfel comunica mai bine si mai usor cu audienta vizata.

“Piata a inceput sa se maturizeze, dar nici pe departe nu este inca matura. Publisherii mari au inceput sa isi faca propriile divizii de vanzari, regiile au inceput sa isi diversifice ofertele si serviciile pe care le ofera clientilor lor, iar la modul general vorbind banii au fost in piata”, spune Alex Visa.

Evenimentul anului in online-ul romanesc

Calin Rotarus, ARBOinteractive: lansarea vanzarilor Hi5 si Yahoo in Romania

Alex Visa, HyperActive: vanzarea monden.info, lansarea dol.ro si vanzarea emag.ro

Bogdana Butnar, MRM Partners Romania: investitiile in Trilulilu si e-republik, fuziunea dintre Kinecto si Tempo, lansarea okidoki.ro

Laurentiu Pop, HTTPool Romania: lansarea HTTPool

Iuliana Stere, Initiative: accentul pus de catre trusturile media pe dezvoltarea de produse/pachete integrate de servicii

Un alt eveniment important al anului 2008, amintit de jucatorii din online, a fost decizia grupurilor si companiilor media Gazeta Online, Intact Media Grup, InternetCorp., MediaPro Interactiv, ProTV si Realitatea-Catavencu de a renunta la auditarea realizata de Trafic.ro, urmand sa utilizeze, atat in relatia cu publicul, cat si cu clientii si agentiile de publicitate, doar datele oferite de sistemul de masurare oficiala a traficului online, Studiul de Audienta si Trafic pe Internet (SATI), efectuat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT).

“Fiecare a avut motivele sale, dar eu nu o privesc ca pe o decizie intre doua alternative, ci ca pe o evolutie fireasca si o repozitionare a serviciilor concurente”, considera Calin Rotarus.

Citeste si:

La randul sau, Bogdana Butnar afirma ca decizia marilor publisheri de a opta exclusiv pentru auditarea SATI este un “gest de standardizare a pietei”, care nu afecteaza insa in mod major cresterea ei pe termen scurt.

De asemenea, Laurentiu Pop considera ca aceasta decizie contribuie la profesionalizarea pietei.

“Pentru ca altfel nu se putea face diferenta dintre trafic «auditat» si «niste» cifre de trafic”, spune Pop.
O parere similara are si Iuliana Stere, care afirma ca e posibil ca aceasta miscare sa insemne, pe termen lung, o polarizare catre jucatorii mari. “Mai degraba insa, va determina o credibilizare a pietei, inlaturarea problemelor sau suspiciunilor vizavi de masuratori”.

Pe de alta parte, Claudiu Gamulescu considera importanta existent unui sistem comparativ de masura si nu a unui anumit sistem. “Aceasta decizie arata ca proportiile intre ei se mentin si ca sunt mai promovati in relatia cu companiile care investesc in publicitate online. Cred insa ca nimeni nu foloseste SATI la o capacitate mai mare de 10% in momentul de fata”, spune Gamulescu.

Alex Visa sustine ca decizia publisherilor nu a adus niciun aport catre piata. “Cu ce ma incalzeste ca pe un site sunt 1001,23 utilizatori si pe altul 1002,42? Ce stim despre acesti utilizatori mai mult decat numarul lor? Cum ramane cu datele demografice, duplicare, etc? Astea ar fi date care ar conta, nu faptul ca sunt exact 1001,05”, declarat Visa.

Tendinta anului 2008 in realizarea proiectelor online

In ceea ce priveste comunicarea, Bogdana Butnar afirma ca am trecut “ca un taifun in mai putin de 11 luni prin toate «trend-urile» online-ului”.

“A fost o perioada pe la inceputul anului cand toata lumea vroia sa faca blogvertising, apoi s-a trecut la CGC apoi la viralizare si social media. Din pacate am si trecut ca gasca prin apa, adica nu prea cred ca s-a prins mult, dovada fiind ca in afara de cateva campanii mai rasarite pe cele cateva bloguri importante, o incercare de CGC a unui brand si cateva profile triste de companii pe facebook, nu prea avem cu ce sa ne laudam”, crede Butnar.

Laurentiu Pop crede ca elementele pe care s-a pus cel mai mare accent in realizarea proiectelor online au fost branding-ul si awareness-ul. “Proiectele derulate in anul ce se termina au fost avut ca scop scoaterea in fata a brandurilor promovate din multimea de branduri care folosesc canalul de comunicare online”, spune Pop.

Acesta declara ca, in general, clientii sunt deschisi catre proiectele ale caror rezultate pot fi masurate, “macar partial, daca nu total”.

“Ar fi absurd sa ne asteptam sa fie alocate bugete mari pentru campanii care nu pot fi monitorizate si ale caror ROI nu poate fi cuantificat. In online, ca si in orice alt domeniu, este esential ca sistemele solide de masurare a datelor sa dubleze creativitatea. De aceea, in 2008, clientii s-au aratat mai deschisi catre proiecte hibride, care incorporau mai multe tipuri de publicitate online (multe tipuri de bannere, mix-uri de bannere fixe si articole de PR, concursuri, etc), tocmai pentru a asigura o comunicare mai eficienta si atingerea targetului stabilit”, declara Laurentiu Pop.

In opinia Iulianei Stere, accentul principal a fost pus pe customizarea prezentei online in functie de mediu/website. “Aceasta s-a referit atat la partea de creatie prin adaptarea in functie de audienta, cat si la partea de implicare a audientei in procesul de comunicare”, spune Stere.

La randul sau, Calin Rotarus crede ca intelegerea comportamentului utilizatorului de Internet, in special in momentul in care se afla intr-un anumit site, a reprezentat un element esential in realizarea proiectelor online.

“Eficienta e data intr-o proportie mare de calitatea audientei si afinitatea ei cu produsul/mesajul comunicat. Despre audienta stim destule. Si daca o creatie atrage atentia, place si uneori amuza, e bine primita atat de utilizatori cat si de cei care o platesc”, crede Rotarus.

“Curatenie de primavara” pe piata de publicitate online, in 2009?

Oferirea de servicii profesionale, securizarea liniilor principale de venit, optimizarea costurilor si profesionalism sunt cateva din directiile principale pe care jucatorii din online vor trebui sa le abordeze in anul 2009 pentru a-si mentine un business solid, in contextul crizei financiare.

“Va fi greu pentru multa lume. Unele proiecte se vor extinde, altele se vor conserva si altele vor fi vandute sau vor inchide. Probabil ca in al doilea trimestru vom afla multe vesti surprinzatoare”, declara Calin Rotarus.

De asemenea, Laurentiu Pop considera ca vom asista la o “curatenie de primavara” in online-ul romanesc in sensul unei delimitari mai clare intre profesionismul si amatorismul jucatorilor din piata. In plus, acesta afirma ca, anul viitor, vor avea succes proiectele care mizeaza pe inovatie, sustinute in acelasi timp de o viziune pe termen lung si un model de business “sanatos”.

La randul sau, Claudiu Gamulescu spune ca anul viitor vom asista la disparitia multor proiecte “speculative”, rata lansarilor urmand sa fie putin mai scazuta.

Mai optimista, Bogdana Butnar crede ca, in ciuda precautiei brandurilor mari, “online-ul va creste prin forte proprii macar purtat de inertia entuziasmului din 2008”.