Astfel pana pe 21 septembrie 2009, la data limita pentru depunerea documentelor de participare la licitatia pentru desemnarea firmei care va gestiona bugetul de publicitate al institutiei, s-au inregistrat trei oferte din partea companiilor Ars Advertising, Optimedia, Media Consulta International, conform NewsIn.

Comisia de licitatie a inregistrat si deschis ofertele, aproximativ 1.000 de file fiecare, in prezenta celor trei companii, urmand ca in perioada urmatoare sa analizeze continutul acestora.

Activitatea de publicare a anunturilor de privatizare si valorificare, precum si cea de promovare a societatilor comerciale din portofoliul propriu in vederea atragerii de investitori pentru privatizarile desfasurate de AVAS este obligatorie pentru Autoritate, fiind impusa de prevederile O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 7 alin (1) din cadrul Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii si ale prevederilor art. 77 si ale art. 78 din cadrul H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 si a Legii nr. 137/2002.