“Daca economia nu ar fi avut de suferit ca urmare a crizei financiare, probabil am fi ramas pe «pilot automat» si nu am fi experimentat asa cum am facut-o. Calitatea proiectelor noastre in online este mai buna decat ne-am asteptat”, spune Jim Farley (foto).

Ford a investit in ultimul an atat in spatiul digital, cat si in publicitatea TV, spoturile cu proprietari de modele auto produse de companie bucurandu-se de popularitate in randul publicului.

“Pot sa spun o poveste intr-un spot TV de 15 secunde, insa vreau ca si consumatorii sa comunice povestea aceasta. Asta ne-a aratat online-ul: cum sa construiesti credibilitate in randul consumatorilor”, afirma oficialul Ford Motor.

De asemenea, Farley a declarat ca producatorul isi va schimba abordarea in privinta planului de media.

“Avem nevoie de partenerii media traditionali si integrarea va deveni din ce in ce mai importanta. Insa trebuie sa alocam resurse atat sociale cat si digitale intrucat ele schimba continutul si dialogul intre consumator si produs dupa lansare. Este mai usor de gestionat si influenteaza modul in care construim produsul respectiv”, completeaza Farley.

Totodata, compania si-a modificat in totalitate modelul de relationare cu partenerii media si procesul creativ. Potrivit lui Jim Farley, daca o agentie doreste sa lucreze cu Ford trebuie sa gandeasca diferit intrucat si producatorul auto lanseaza modele de autoturisme intr-un alt mod. In plus, compania se concentreaza pe o executie a brandului la nivel global.

Ford a pierdut cota de piata in SUA in ultimii 14 ani, insa a inceput sa isi revina in 2009.

“Am micsorat dimensiunea companiei, prin vanzarea tuturor celorlalte branduri, inclusiv a Volvo, pentru a o ajuta sa creasca, si pentru a face acest lucru am asigurat o tranzitie in mediul digital. Un dolar din 4 il alocam online-ului, insa am transformat total modul in care cheltuim banii”, spune Farley.

Vanzarile de automobile au depasit 1 milion de unitati pe piata din SUA in martie, cel mai bun rezultat din septembrie 2008, daca se exclude august 2009, cand primele de casare au umflat temporar cifrele.

In ultimele 12 luni, vanzarile au ajuns la 11,8 milioane de unitati, in date corectate de variatii sezoniere, fata de 10,4 milioane in perioada februarie 2009 - februarie 2010.

Vanzarile de masini din SUA si-au revenit in martie

Vanzarile de masini din SUA si-au revenit in martie