Francul elvetian, moneda exotica in care se acordau acum cativa ani cele mai mari credite ipotecare, a devenit cosmarul clientilor care platesc acum o rata la credit aproape dubla fata de cea din 2007-2008. Solutiile sunt foarte putine si presupun, in general, garantii suplimentare.
In 2008, anul in care economia se afla in boom economic, toata lumea cauta sa isi cumpere un apartament in Bucuresti sau in alte orase din tara. Preturile cresteau rapid atunci si cu cat era finalizata mai repede tranzactia, cu atat era mai bine.

Bancile acordau in 2008 credite ipotecare pe banda rulanta, iar singura intrebare care se punea la acel moment era: Cat de mare poate sa fie creditul? Cateva banci de pe piata locala au introdus in oferta lor credite ipotecare in franci elvetieni, imprumuturi care pareau sa fie formula magica pentru cei care doreau sa obtina bani si sa isi cumpere o casa repede. Volksbank si Bancpost se numara printre acestea.

Toate au mers bine atunci, numai ca putini s-au asteptat ca evolutia cursului de schimb sa fie atat de nefavorabila. Un franc era cotat cu 2,2 lei la inceputul lui 2008, in timp ce euro valora 3,6 lei, iar dolarul 2,5 lei.

Astazi, un franc este cotat de Banca Nationala cu 3,66 lei, cu 66% mai mult fata de acum trei ani si jumatate. Un euro valoreaza 4,25 lei, iar dolarul american a ajuns la aproape 3 lei. In plus, populatia nu cumpara valuta la cursul BNR, ci la cursul afisat de bancile comerciale, de peste 3,7 lei pentru un franc.

Roxana, clienta unei banci de talie mijlocie, a luat in 2008 un credit ipotecar in franci elvetieni pe 35 de ani echivalentul a 50.000 de euro. A adaugat avansul pe care il avea si a cumparat un apartament de doua camere dintr-un bloc vechi din Militari.

Tensiunile au aparut cand criza financiara a inceput sa se simta si in Romania, bancile au majorat dobanzile la credite pentru a transmite pierderile asupra clientilor, iar leul a inceput sa se deprecieze fata de francul elvetian.

“In 2008 aveam salariu de 2.500 de lei si plateam o rata de 1.400 de lei. Acum am 2.400 de lei rata. Norocul meu a a fost ca mi-am schimbat Job-ul si am un salariu mai mare pentru ca altfel nu stiu ce faceam”, povesteste Roxana. Rata lunara platita de ea a crescut cu peste 70%, pe fondul majorarilor de dobanda efectuate de banca si a cresterii cursului.

“Dobanda mea era calculata in functie de un indice intern al bancii, nu de Libor, iar banca mi-a majorat aceasta dobanda. Cand a scazut Libor si ratele oamenilor au scazut macar putin, rata mea nu s-a diminuat pentru ca era calculata in functie de indicele bancii”, explica Roxana.

Ponderea creditelor in franci elvetieni in totalul imprumuturilor este redusa, sustin oficialii Bancii Nationale, care mentioneaza ca o parte dintre clientii cu astfel de credite au ales sa le refinanteze cu imprumuturi in euro. Insa, solutia nu este tocmai ieftina.

Valoarea apartamentelor ipotecare a scazut in prezent sub valoarea creditelor ramase de rambursat, astfel ca refinantarea este o solutie doar pentru clientii care mai au bani economisiti sau pot aduce inca o garantie reala. Totusi, sunt foarte putini cei care au reusit sa si economiseasca in timp ce rata la credite le-a crescut cu peste 70%. Si mai putini sunt cei care dispun de inca o garantie pentru ca banca sa le refinanteze creditul.

Solutia actuala a celor care au luat imprumuturi in franci elvetieni in urma cu cativa ani este mai putin favorabila, explica recent Cristian Popa, viceguvernatorul BNR. El mentiona ca o mare parte a creditelor in aceasta moneda au fost contractate pentru achizitia de locuinte. “Posibilitatea de a refinanta exista in continuare, dar trebuie judecati termenii”, declara viceguvernatorul BNR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri