Prinsi intre asteptarea unor solutii la criza datoriilor si vestile negative de moment, precum amenintarea unor retrogradari in masa a ratingurilor suverane, investitorii se pregatesc pentru o luna decembrie cu iz de totul sau nimic. Cum vad brokerii finalul de an si care sunt principalele sfaturi pe care le au pentru investitori?
Fie care ne place sau nu, unul dintre principalele sfaturi date de brokeri este acela de a tranzactiona in functie de evenimentele si declaratiile de moment ale oficialilor europeni de rang inalt.

„Este clar ca suntem intr-o piata de speculatii. Pentru moment asta este situatia in toate pietele de actiuni si nu vad ce rost ar avea sa ne opunem. Se tranzactioneaza in buna parte pe baza declaratiilor, a presupunerilor si a estimarilor. Daca nu esti investitor pe termen lung, ci in schimb vrei sa profiti de situatia actuala, nu iti ramane decat sa te adaptezi. Nu trebuie sa ne ascundem, principalul meu sfat este ca investitorii sa tranzactioneze pe baza acestor declaratii si zvonuri, pentru ca pana la aparitia stirii care sa ofere o confirmare s-ar putea sa fie prea tarziu. Intr-o piata precum aceasta trebuie sa te misti repede altfel nu ai mari sanse de reusita”, a declarat Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare al societatii de brokeraj Estinvest.

Brokerul recomanda o expunere pe actiuni de circa 50%, insa doar pentru investitorii cu profil de risc ridicat. In cazul conservatorilor, Murgoci recomanda o reducere a investitiilor in actiuni.

Alti brokeri nu se declara in favoarea investitiilor pe termen scurt in conditiile actuale si mizeaza pe o revenire a pietelor pe termen mediu si lung.

„O investitie pe bursa nu ar trebui sa fie privita pe 2 luni, decat poate de catre jucatorii foarte activi. Pe termen mediu si lung consider ca perspectivele pietelor de actiuni sunt destul de bune. Ma astept la randamente peste rata inflatiei sau a dobanzii bancare. In momentul de fata as recomanda 50%, pana la 66% din lichiditati in actiunile companiilor cu rezultate financiare bune in 2011, cu posibilitatea de a incasa dividende importante peste sase luni. Restul banilor in banca, pastrati ca rezerva pentru o eventuala cadere a pietei”, spune Adrian Ceuca, directorul departamentului clienti al societatii de intermediere Broker Cluj.

Prudenta si atentia sporita la evenimentele care determina miscarile de moment ale pietei sunt urmatoarele recomandari ale brokerilor.

„Nu as recomanda o pondere foarte mare din portofoliu pe actiuni. 50% pentru cei dispusi sa isi asume anumite riscuri, 70% pentru cei cu apetit extrem de ridicat la risc. In rest, prudenta este cuvantul de ordine, iar aceasta trebuie sa fie complementata de o atentie sporita la evenimentele din timpul zilei care pot schimba complet directia pietei. Eu as recomanda investitia in actiuni lichide si care au evolutii relativ stabile”, spune Mihai Muresian, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Mai vedem „raliul de Craciun” anul acesta?

Aproape sigur, da!”, spune Octavian Molnar, directorul general adjunct al firmei de brokeraj IFB Finwest. Insa, si in aceasta situatie, exista o mentiune care trebuie facuta: „Daca raliul va fi doar in SUA sau va ajunge si la noi, in Europa”, adauga Molnar.

Seful IFB considera ca problema datoriilor suverane de pe batranul continent ar putea sa impiedice revenirea obisnuita a pietelor de actiuni pe final de an, in special in Europa.

Vom vedea un raliu de Craciun insa acum depinde si unde. Personal nu ma astept sa avem in aceste saptamani un plan concret de rezolvare a crizei in Europa... niste decizii care sa taie in carne vie si care sa stabilizeze rapid pietele. Spun asta pentru ca in Europa astfel hotarari sunt greu de adoptat avand in vedere ca trebuie sa aiba acordul mai multor tari, spre deosebire de SUA unde o singura entitate are cuvantul hotarator”, mentioneaza Octavian Molnar.

Fara nicio exceptie, toti brokerii intervievati subliniaza ca rezultatul intalnirilor pe care liderii din Uniunea Europeana le au in aceste saptamani vor marca momentul de intrare sau de iesire de pe bursa.

„Principala stire care pe mine m-ar face sa spun ca este un moment bun pentru a cumpara ar fi adoptarea unor masuri clare si a unor reforme puternice de catre factorii de decizie din UE. Ce eveniment m-ar face sa ies din piata? Pur si simplu lipsa masurilor mentionate mai devreme, amanarea lor sau aparitia unor noi promisiuni, asa cum a fost cazul altor summit-uri”, spune Mihai Muresian.

Investitorii din pietele financiare internationale urmaresc in aceasta saptamana evenimentele legate de intalnirile pe care sefii tarilor din UE le vor avea joi si vineri la Burxelles. Actiunile au inregistrat un avans in prima zi a saptamanii dupa ce presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, si Cancelarul german, Angela Merkel, au declarat ca vor sustine modificarea Tratatului in vederea includerii de sanctiuni automate in cazul statelor care nu respecta limita de deficit bugetar.

Sperantele investitorilor pentru urmatorul summit se leaga si de adoptarea unor masuri care vor convinge Banca Centrala Europeana sa faca mutari mai agresive in privinta achizitiilor de datorii ale statelor cu probleme.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri