Wall-Street
inregistrare  | intra in cont FB
  
  • HOME
  • Actual
    • Economie
    • Social
    • International
    • Live-Text
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
  • Investitii
    • Finante - Banci
    • Piete de capital
    • Money
    • Educatie Bursiera
    • Curs Valutar
    CNVM aproba prospectul preliminar pentru oferta Transgaz
    CNVM aproba prospectul preliminar pentru oferta Transgaz
  • Business
    • Companii
    • Real Estate
    • Auto
    • Start Up
    • Legal Business
    • Cariere
    Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata la finele anului
    Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata la finele anului
  • IT & MEDIA
    • IT & C
    • Media & Pub
    • New Media
    Cristian Mungiu castiga premiul pentru scenariu la Cannes 2012
    Cristian Mungiu castiga premiul pentru scenariu la Cannes 2012
  • Lifestyle
    • Turism
    • Lifestyle
    • YourMoney
    Inventatorul all-inclusive: ”Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc”
    Inventatorul all-inclusive: ”Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc”
  • Special
    • Catalog
    • Quiz-uri
    • Revista Wall-Street
    • Wall-Street Lunch
    • Afacerea Mea
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
  • Opinii
  • Conferinte
  • Asigurari RCA
2 euro donati prin sms la 858 = 4 euro pentru nou-nascutii de la Spitalul Marie Curie

Wall-Street » Investitii » Money » Investitia care a batut...

articol
comentarii (5)

Investitia care a batut dobanda bancara intr-o singura luna…de doua ori

Ionut Sisu, 1 Feb 2012 exclusiv
Tweet
Investitia care a batut dobanda bancara intr-o singura luna…de doua ori

Dupa loviturile incasate anul trecut, investitorii in actiuni se pot considera campionii debutului de an, atat bursa romaneasca cat si marile piete internationale inregistrand cresteri de 12-15% in luna ianuarie.

Pe Bursa de Valori Bucuresti, BET, indicele celor mai tranzactionate zece actiuni, a urcat cu 12,7%, randament de aproape doua ori mai mare decat dobanda bancara anuala (6,5%) oferita in general de bancile romanesti pentru depozitele in lei. Anul trecut insa, BET a suferit o cadere de 17,6%.

Cresterile au fost vizibile si pe marile piete internationale, una dintre cele mai bune evolutii fiind notata pe indicele german DAX, care in ianuarie a crescut cu 10,6%.

Actiunile au avut luna trecuta evolutii mai bune decat cele inregistrate de aur (+11%) si barilul de petrol (-0,62% light sweet crude). Cotatia argintului (+19.7% in ianuarie) a fost singura care a depasit indicii pietelor de actiuni.

La nivelul pietei romanesti, actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP) au avut cel mai mare randament (+42,8%). Prefab (PREH) si Condmag (COMI) sunt alte doua companii din top 10 care au activitate in sectorul constructiilor. Cele trei societati au fost puternic penalizate in piata anul trecut (Condmag a scazut cu 64% in 2011), astfel ca revenirea acestora din ianuarie ar putea sa reprezinte doar un efect de echilibrare a cotatiilor.

“Scaderea dobanzilor bancare, asteptarea unor randamente de peste 10% la dividendele oferite de mai multe companii listate, precum si tendinta pozitiva din pietele internationale au generat acest trend pozitiv din piata noasta. Probabil inca o luna si jumatate piata se va bucura de aceasta stare, insa dupa inchiderea perioadei dividendelor este inca neclar ce va urma”, spune Mihai Chisu, broker in cadrul societatii de intermediere IFB Finwest.

Fara indoiala insa, Fondul Proprietatea (FP) a fost de departe actiunea-surpriza a lunii ianuarie, cresterea de 19,3% reprezentand cea mai buna evolutie de la momentul listarii. O buna parte din revenire a fost determinata si de intrarea la cumparare pe actiunile FP a unor mari fonduri de investitii straine, precum Elliott Associates.

O parte din brokeri se gandesc deja la o repetare a situatiei din 2009, cand piata locala a urcat puternic recuperand o parte din prabusirea inregistrata in 2008.

“In 2011 asteptarile au fost exagerat de negative, au fost 6-7 luni extrem de apasatoare. In 2012 tind sa cred ca se merge pe o repetare a scenariului din 2009, sigur, pastrand proportiile, adica nu ma astept sa vedem cresteri de chiar 70% pe indici. Ce vedem acum este intr-un fel si o <frica> de a sta pe lichiditati, pentru ca lumea vede cresterile, vede ca dobanziile sunt in scadere, si apare teama de a pierde acest trend pozitiv”, a declarat Alin Brendea, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj Prime Transaction.

Brendea avertizeaza ca astfel de momente dominate de entuziasm pe burse nu sunt tocmai recomandate pentru intrarea la cumparare cu o foarte mare parte din lichiditati, existand riscul unei corectii pe termen scurt a pietei.

“Daca ma intrebati pe mine, cu 20-25% din lichiditati as intra fara problema acum in piata, apoi as astepta niste corectii pentru a face alte achizitii”, adauga Brendea.

Marius Trif, seful diviziei de brokeraj al Bancii Comerciale Carpatica, recomanda o marcare a profiturilor dupa inregistrarea unor randamente de circa 10%.

“Daca ne uitam pe analiza tehnica, o scadere de cateva zile este destul de asteptata. Probabil dupa aceste zile in piata vor intra bani noi pentru a se profita de asezarea preturilor. Oricum, in conditiile actuale, un castig de 10% ar trebui sa fie marcat in piata, pentru a nu risca sa vezi cum randamentul este erodat de aceste corectii de cateva zile”, considera Marius Trif.

Seful Carpatica Invest se declara optimist cu privire la evolutia pietei in primul trimestru, acesta mentionand ca se asteapta la continuarea tendintei pozitive cel putin pana in luna martie.

Sursa imagine: freedigitalphotos.net

Mai multe despre...
BVB, impact, Prefab, BET, Bursa, investitii, aur, randamente, Alin Brendea, Mihai Chisu, Marius Trif

Articole similare cu "Investitia care a batut dobanda bancara intr-o singura luna…de doua ori"

  • Aveti banii administrati de un specialist? 5 feluri in care justifica pierderile in fata investitorului
  • Avans redus pentru Bursa de la Bucuresti, pe o lichiditate apatica
  • Veniturile aduse Ucrainei de Euro 2012 nu vor compensa costurile ASTRONOMICE ale organizarii

Comenteaza articolul "Investitia care a batut dobanda bancara intr-o singura luna…de doua ori"

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Acest articol poate fi preluat daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului: Investitia care a batut dobanda bancara intr-o singura luna…de doua ori

topul saptamanii
  • 4 ani de la primele contributii la Pilonul II. Cum arata pensia ta?
  • Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro
  • Volksbank a lansat un credit de consum fara ipoteca cu dobanda fixa
  • Credite pe termen foarte scurt pentru decontarea ordinelor de plata
Publicitate:
iPhone WS
Publicitate
 
Wall-Street SATI
  • Contact   |   Redactie
  • Termeni si conditii
  • Acord de Confidentialitate
  • Publicitate

© 2005 - 2012 InternetCorp SRL Toate drepturile rezervate.

  • Sectiuni

  • Economie
  • Social
  • Finante - Banci
  • Piete de capital
  • IT & C
  • New Media
  • Media & Pub
  • Real Estate
  • Companii
  • Turism
  • Auto
  • International
  • Suplimente

  • Start Up
  • Cariere
  • Money
  • Legal Business
  • Lifestyle
  • YourMoney
  • Resurse

  • Comentarii/
  • Galerii
  • Live Text
  • Chestionare
  • CashOut
  • Catalogul wall-street

  • Consultanta (928)
  • IT&C (860)
  • Publicitate (790)
  • Servicii profesionale (593)
  • Industrie (465)
  • Imobiliare (456)
  • Transport & cargo (348)
  • Turism (300)
  • Auto (282)
  • Finante-Asigurari (246)
  • Birotica & mobilier (239)

Social Media

  • Wall-Street pe FacebookWall-Street pe Facebook
  • Wall-Street pe TwitterWall-Street pe Twitter
  • Wall-Street rss feedWall-Street prin RSS