Expresia “cand esti sarac platesti si mai mult” este valabila si la nivelul serviciilor financiare, unde cei cu venituri modeste beneficiaza de produse scumpe, in timp ce bogatii au parte de tot confortul financiar.
Provident, o institutie financiara nebancara specializata in acordarea de imprumuturi celor cu venituri cuprinse intre salariul minim pe economie si cel mediu, a acordat anul trecut credite in valoare de 101,1 milioane euro, in urcare cu 17% comparativ cu 2010.

Compania a inregistrat o crestere de 20% a numarului de clienti anul trecut, pana la un total de aproape 250.000 de persoane. Suma maxima ce poate fi imprumutata de la Provident este de 2.500 lei, iar in cazul in care clientul ia un al doilea credit, finantarea poate ajunge pana la 3.000 lei.

Potrivit institutiei financiare nebancare, suma medie care a fost imprumutata in 2011 a fost de 1.500 lei, pe o perioada de un an. Clientii au in general o varsta cuprinsa intre 35 de ani si 65 de ani, iar venitul mediu disponibil este de 800 lei.

In ceea ce priveste dobanda anuala efectiva (DAE) a creditelor, aceasta ajunge la aproape 100%. De exemplu, pentru un credit de 1.000 lei pe 46 de saptamani, DAE este de 90,69%. Costul total al clientului este de 320 lei, iar daca alege si serviciul optional de gestionare la domiciliu a creditului, acesta mai trebuie sa scoata din buzunar inca 425,5 lei. Peste 95% din imprumuturile acordate anul trecut au avut asociat si optiunea de plata a ratelor la domiciliu.

“Nu sunt sigur ca microcreditele salveaza oamenii de la saracie. Consider ca oferta noastra este morala si ca business-ul nostru are integritate. Multi dintre clientii nostri nu ar avea acces la o finantare bancara, insa la noi se incadreaza pentru un imprumut. Totodata, ii si educam si le acordam credite astfel incat sa isi permita plata acestora”, a precizat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial Romania.

La polul opus se afla serviciile de private banking. BCR, liderul pe acest segment in Romania, cu peste 2.000 de clienti, gestiona la finele anului trecut active de 941 milioane euro, in urcare cu 32% fata de 2010.

Din aceasta suma, 434 milioane euro au fost plasati in produse de investitii. Clientii au acces la peste 6.000 de active financiare, prezentate in portofolii de produse adaptate nevoilor si cerintelor specific segmentului de top, precum derivative, aur financiar, produse structurate, credite, produse de asigurari cu componenta investitionala sau produse de investitii pe piata international de capital.

In 2011, clientii private banking ai BCR au obtinut un randament mediu de 8% la lei si de 3,5-4% la valuta.

„In general clientii serviciilor de tip private banking isi doresc in primul rand un partener sigur, onest si nu in ultimul rand foarte bine pregatit. Scopul este acela de a isi proteja averea acumulata astfel incat acestia sa se poata dedica afacerilor lor curente”, a declarat Razvan Furtuna, seful BCR Erste Private Banking.

Dimensiunea pietei locale de private banking se ridica la peste 4.000 de clienti, cu active in gestiune de aproape 4 miliarde euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri